Vineri 20 Decembrie

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se menține în unul dintre cele mai prestigioase clasamente universitare mondiale


După ce anul trecut Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a fost inclusă pentru prima dată în clasamentul mondial al universităților, de către unul dintre cele mai prestigioase topuri din lume, respectiv „Times Higher Education - World University Rankings”,  clasamentul pe anul 2021 poziționează UTCN, din nou, în categoria universităților 1001+, alături de alte 10 universități din România. 

Acest clasament cuprinde peste 1500 de universități, din 93 de țări și regiuni, fiind astfel cel mai cuprinzător și mai divers ranking. Criteriile de evaluare sunt fundamentate pe 13 indicatori de performanță grupați în cinci arii de analiză: predare (mediul de învățare), cercetare (cu referire la publicații academice), referințe (influența și vizibilitatea cercetării), perspective internaționale (personal, studenți, cercetare) și transferul de cunoștințe, iar metodologia aplicată este calibrată pe specificul fiecărui domeniu. 

Pozițiile în ascensiune ale Universității Tehnice din Cluj-Napoca în clasamente mondiale de referință reprezintă un rezultat remarcabil al întregii comunități academice și confirmă justețea politicilor manageriale de susținere și încurajare a performanței  în educație si cercetare.

Comentarii Facebook