Urmărire ca-n filme, dar cu final tragic! Două femei au dat o spargere, apoi s-au izbit cu mașina într-un TIR
Urmărire ca în filme cu final tragic! O femeie a murit după ce a furat o mașină și s-a izbit frontal de un TIR
Două femei care au dat o spargere la o casă din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, iar apoi au fugit cu maşina găsită în curte, au fost urmărite de echipaje ale Poliţiei, pentru a fi oprite.
În trafic a fost montat şi dispozitivul ”spike” pentru perforarea pneurilor, iar cu roţile sparte, femeia aflată la volan a accelerat şi a intrat frontal într-un camion. Şoferiţa a murit, iar pasagera a fost rănită.
”Azi-noapte, la ora 23.40, poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o casă din municipiu ai cărei proprietari erau plecaţi de la domiciliu, iar ulterior persoanele bănuite ar fi fugit cu un autoturism înmatriculat în judeţul Timiş. În aceeaşi noapte, poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au observat autoturismul bănuit circulând pe Calea Severinului, în direcţia Buchin”, au transmis polițiștii, notează agerpres.ro.
Polițiștii au continuat urmărirea autoturismului în care se aflau cele două persoane, solicitând sprijin echipajelor aflate în teren
Potrivit sursei citate, echipajul a pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar după aproximativ 2 kilometri autoturismul a oprit pe partea dreaptă a drumului. Poliţiştii au coborât din autospecială, moment în care femeia aflată la volanul maşinii urmărite a blocat portierele autoturismului, refuzând să coopereze cu poliţiştii. În scurt timp aceasta a pornit în viteză depăşind autospeciala de Poliţie prin partea dreaptă, moment în care a acroşat-o, provocându-i avarii.
Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea până în localitatea Armeniş, unde a trecut peste dispozitivul de tip "spike" instalat de un echipaj de Poliţie rutieră, folosit pentru oprirea autoturismului.
Autoturismul urmărit, având pneurile perforate, a continuat deplasarea aproximativ 2 kilometri, moment în care a depăşit o coloană de vehicule, încâlcând marcajul longitudinal continuu şi intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule care circula pe sensul opus.
13 Comentarii
Femeile Trebuie Să Înțeleagă Că, Nu Poți Obliga Pe Un Bărbat, Să Fie Cu Tine, Dacă Nu Te Vrea; Femeile De Tip 90-60-90 Sunt Considerate Curve De Către Anumiți Bărbați Și Anumite Femei, Însă Ele Sunt Cele Mai Frumoase Femei.
Femeile Care Umblă După Bărbați Cu Bani Mulți Apoi Divorțează, Și Umblă După Alți Bărbați Se Consideră Curve,… Citeste mai departe
https://youtu.be/5iqGKP1arEo
@https://youtu.be/5iqGKP1arEo: Femeile Trebuie Să Înțeleagă Că, Nu Poți Obliga Pe Un Bărbat, Să Fie Cu Tine, Dacă Nu Te Vrea; Femeile De Tip 90-60-90 Sunt Considerate Curve De Către Anumiți Bărbați Și Anumite Femei, Însă Ele Sunt Cele Mai Frumoase Femei.
Femeile Care Umblă După Bărbați Cu Bani Mulți Apoi Divorțează, Și Umblă După Alți… Citeste mai departe
deci accidentul a fost provocat chiar de militieni, sa spargi cauciucurile masinii si pe urma sa mai ai si control asupra masinii....
@andi: Femeile Trebuie Să Înțeleagă Că, Nu Poți Obliga Pe Un Bărbat, Să Fie Cu Tine, Dacă Nu Te Vrea; Femeile De Tip 90-60-90 Sunt Considerate Curve De Către Anumiți Bărbați Și Anumite Femei, Însă Ele Sunt Cele Mai Frumoase Femei.
Femeile Care Umblă După Bărbați Cu Bani Mulți Apoi Divorțează, Și Umblă După Alți Bărbați Se Consideră… Citeste mai departe
Sau ce filme porno
@Filme cu Miki Mouse : Femeile Trebuie Să Înțeleagă Că, Nu Poți Obliga Pe Un Bărbat, Să Fie Cu Tine, Dacă Nu Te Vrea; Femeile De Tip 90-60-90 Sunt Considerate Curve De Către Anumiți Bărbați Și Anumite Femei, Însă Ele Sunt Cele Mai Frumoase Femei.
Femeile Care Umblă După Bărbați Cu Bani Mulți Apoi Divorțează, Și Umblă După Alți Bărbați… Citeste mai departe
Cum zic rușii la paradă în piața roșă: URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!! URRRRAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!… Citeste mai departe
@Păcat de covoru cu țepe dacă l-au uzat courvetele, dar e bine că s-a terminat cu love and peace. : Femeile Trebuie Să Înțeleagă Că, Nu Poți Obliga Pe Un Bărbat, Să Fie Cu Tine, Dacă Nu Te Vrea; Femeile De Tip 90-60-90 Sunt Considerate Curve De Către Anumiți Bărbați Și Anumite Femei, Însă Ele Sunt Cele Mai Frumoase Femei.
Femeile Care… Citeste mai departe
@A primit ce a meritat. Final superb.:
Ura in Mata
@A primit ce a meritat. Final superb.: Femeile Trebuie Să Înțeleagă Că, Nu Poți Obliga Pe Un Bărbat, Să Fie Cu Tine, Dacă Nu Te Vrea; Femeile De Tip 90-60-90 Sunt Considerate Curve De Către Anumiți Bărbați Și Anumite Femei, Însă Ele Sunt Cele Mai Frumoase Femei.
Femeile Care Umblă După Bărbați Cu Bani Mulți Apoi Divorțează, Și Umblă… Citeste mai departe
@**** p u l a : Femeile Trebuie Să Înțeleagă Că, Nu Poți Obliga Pe Un Bărbat, Să Fie Cu Tine, Dacă Nu Te Vrea; Femeile De Tip 90-60-90 Sunt Considerate Curve De Către Anumiți Bărbați Și Anumite Femei, Însă Ele Sunt Cele Mai Frumoase Femei.
Femeile Care Umblă După Bărbați Cu Bani Mulți Apoi Divorțează, Și Umblă După Alți Bărbați Se… Citeste mai departe