Duminica 22 Decembrie

Val de viroze respiratorii la copii. Care sunt simptomele care îi trimit de urgență la spital: „Tot vin, dar nu mai avem locuri”


La Spitalul județean din Arad se înregistrează un val de viroze respiratorii de sezon. Doar în ultimele trei zile, în cadrul secției de pediatrie a spitalului au fost internați 38 de copii

Cei mai mulți dintre ei s-au prezentat la unitatea de primiri urgențe cu afecțiuni respiratorii. Secția specializată pentru aceste cazuri are 42 de paturi. Însă acum mai sunt doar patru locuri libere. De aceea, medicii au tras un semnal de alarmă, și îndeamnă părinții la înțelegere și calm în această situație. 

Cauza valului de viroze ar putea fi contactul pe care îl au copiii la școală, unii cu alții, spre deosebire de pandemie, când orele nu se desfășurau fizic. Dacă zilnic se externează aproximativ 10 copii, alți 10 le iau locul în secția de pediatrie. Astfel, locurile sunt mereu ocupate.

În ultimele săptămâni ne confruntăm cu un val de viroze diverse respiratorii multiple şi digestive, cu boli diareice acute. Sunt zilnic peste zece, s-a întâmplat să fie şi 19 internări. Ne aşteptăm în continuare la acelaşi val de viroze, pentru că în momentul de faţă copiii frecventează colectivităţile. Tot vin părinți cu copii cu febră mare, dar rămânem fără paturi, efectiv nu mai avem locuri”, a transmis medicul primar Letiția Ioaneș, potrivit Știrile Pro Tv.

Principalul simptom al copiilor este febra foarte mare, spun părinții 

Iniţial am venit cu febră mare şi vărsături. Nu puteam să-i stabilizăm febra, din cauză că vomita siropul, şi tot ce lua în guriţă, şi am fost nevoiţi să venim să-i pună perfuzie”, explică o  mamă. „Probleme respiratorii, febră mare, tuse dimineaţa, am fost la medicul de familie i-am făcut tratament, și, din păcate, seara i-a crescut febra şi nu am mai putut să o scad”, mai spune un părinte. 

Conducerea spitalului a decis reducerea locurilor destinate pacienților minori cu COVID-19, pentru a aloca mai multe pături micuților care au viroze de sezon. A fost luată luată această decizie pentru a nu se ajunge ca doi copii să doarmă în același pat. Astfel, 20 de locuri destinate pacienților bolnavi de COVID-19 au fost alocate celor cu viroze respiratorii.


Comentarii Facebook