Duminica 22 Decembrie

VIDEO Ciolacu dezvăluie, în sfârșit, când a dat BAC-ul și ce notă a luat la examenele de Bac și Licență


Ciolacu dezvăluie, după multe discuții, ce notă a luat la Bac

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat într-o postare pe TikTok că și-a căutat diplomele de bacalaureat și de licență, ocazie cu care a aflat și notele obținute la examenele susținute în urmă cu câteva decenii.

„Am avut proasta inspirație să dau drumul la televizor (luni seară – n.r.) și să văd știrile. Normal că toate știrile au început că eu nu am știut să răspund la întrebarea ce medie am avut la bacalaureat. Oameni buni, eu bacalaureatul l-am susținut acum 38 de ani. Normal că m-am apucat în toate documentele să caut toate diplomele ca să închidem acest circ care, la început, am crezut că este unul într-o limită normală,” a declarat liderul PSD. Acesta a menționat că a promovat bacalaureatul cu nota 7,03 și că și-a găsit și diploma de licență:

„Bacalaureatul l-am susținut acum 38 de ani, când am terminat liceul. L-am luat cu media 7.03, iar dacă tot am căutat, am și diploma de licență de la facultate, unde am susținut examenul și am luat media 9.”

Ciolacu și-a exprimat speranța că acest lucru va pune capăt speculațiilor legate de studiile sale.

„Sper că s-au lămurit din acest moment și nu o să vină cineva să mă întrebe ce culoare de pix am folosit acum 38 de ani sau ce tip de stilou am folosit când am avut examenul de licență,” a adăugat ironic Marcel Ciolacu.

Precizările vin la o zi după ce a afirmat că nu mai știe media de la BAC. Luni, în cadrul unei conferințe de presă, candidatul PSD pentru funcția de președinte al României a declarat că nu știe exact ce medie a avut la examenul de Bacalaureat, dar că aceasta a fost „suficient de bună”.

Liderul PSD a fost întrebat cu ce medie a promovat bacalaureatul, având în vedere că în ziua congresului partidului a afirmat că a obținut o copie legalizată după diploma sa de Bacalaureat din anul 1986, document pe care urma să-l facă public într-o conferință de presă.

„Nu știu în acest moment. Am o medie suficient de bună,” a răspuns Marcel Ciolacu.

Pe 24 august, la Congresul PSD în care a fost desemnat candidat la Președinție, Ciolacu a menționat că și-a căutat diploma de Bacalaureat și că are copia legalizată a acesteia.

„Am căutat diploma, am luat Bacul când am terminat liceul. Am copia ei legalizată. Am muncit imediat după ce am terminat liceul. Tatăl meu m-a dat afară din casă, așa era pe vremea aceea. După aceea am plecat în armată. Mi-am pus familia înainte. Nu pot să răspund la toate știrile inventate,” a spus atunci Ciolacu.

El a explicat că a pus familia pe primul loc înaintea studiilor pentru o perioadă, oferind această explicație pentru diferența de câțiva ani între terminarea liceului și începerea facultății. „Înţeleg miza, înţeleg jocul, înţeleg orice vreţi. Nu am jignit pe nimeni şi vreau să nu fiu jignit,” a mai spus Ciolacu la conferința de presă de după Congresul Național PSD, conform aceleași surse.

Potrivit CV-ului său de pe pagina Guvernului, Marcel Ciolacu a absolvit Liceul de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu” din Buzău în anul 1986, actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu” din Buzău.

Comentarii Facebook