Duminica 22 Decembrie

VIDEO/FOTO - Traseul de drumeții care străbate 10 judeţe din ţară, Via Transilvanica, a fost inaugurat oficial


Via Transilvanica a fost pentru câteva ore principalul punct de atracție pentru amatorii de călătorii și sporturi în aer liber. Cel mai mare proiect de turism din țara noastră s-a lansat oficial la Alba Iulia, cu sprijinul a doi frați îndrăgostiți de peisajele pitorești din Munții Bucovinei.

Traseul are 1.400 de kilometri, iar amenajarea acestuia a durat aproape patru ani și jumătate.

via trans 4.jpg

Traseul Via Transilvanica străbate ținuturile de poveste ale Bucovinei prin zece județe. Are ca punct de pornire Putna şi se încheie pe malul Dunării, la Drobeta Turnu-Severin. „A fost extraordinar de frumos, am putut să descopăr ţara cu adevărat. Să iau legătura chiar cu rădăcinile noastre indiferent daca este vorba de oameni, istorie, sau chiar natură”, a spus Principele Nicolae, ambasador VIA Transilvanica.

Pe lângă încurajarea mișcării, scopul întregului proiect este de a reinventa turismul din zona rurală a României. Ideea traseului a fost inspirată după faimosul drum din Spania, Camino de Santiago.

Sursa foto: Via Transilvanica - Facebook


Comentarii Facebook