Duminica 22 Decembrie

VIDEO. Gest de curaj, o elevă din Rusia a strigat în timpul unei festivități de la școală: „Putin e diavolul"


O elevă din clasa a 11-a, de la o școală din orașul Izberbaș, Dagestan – o regiune din Rusia, a strigat mesaje anti-război și anti-Putin în timpul unei festivități, iar colegii săi au aplaudat-o. Când a ajuns în dreptul microfonului, eleva a strigat: „Nu războiului, libertate Ucrainei. Putin este un diavol”, potrivit Pravda. 

Câțiva colegi mai curajoși i-au aplaudat gestul. Ulterior, canalele de Telegram pro-Putin au început să transmită informația că adolescenta va fi amendată pentru că “a pus armata rusă într-o lumină proastă”. De asemenea, aceleași surse susțin că și mama tinerei a fost sancționată pentru că “nu și-a îndeplinit datoriile părintești”. Aceste informații nu pot fi confirmate oficial, scrie observatornews.ro.

Mai târziu, canalul local de telegram pro-Kremlin, Dagestan News, a publicat o înregistrare video în care eleva și-ar cere scuze pentru fapta sa, iar mama copilei își exprimă sprijinul pentru război și Putin. Zukhra Albekova spune că a recurs la gestul “nesăbuit” după o ceartă cu mama sa. În înregistrarea video, cele două păreau speriate, cu vocile tremurânde, notează sursa citată.

Comentarii Facebook