Duminica 22 Decembrie

VIDEO - Momentul șocant în care un tânăr este împins direct în fața unui autobuz în mers. Victima a supraviețuit miraculos


Moment de-a dreptul șocant surprins de camerele de supraveghere. Un bărbat a fost aruncat direct în fața unui autobuz care se afla în mers. Deși târât și prins sub roți, Guilherme Ramos Camargo, 21 de ani, a supraviețuit în mod miraculos atacului.

A stat 32 de zile în spital, din care 27 la terapie intensivă. Acum, tânărul se află în recuperare acasă, în Panama, sudul Braziliei. În imaginile făcute publice, se vede cum Guilherme Ramos Camargo este lovit în umăr de Rodrigo Simao, în vârstă de 25 de ani, în timp ce mergea pe trotuar. Victima strigă după el, moment în care agresorul se întoarce și îl împinge în stradă, direct în autobuzul care se apropia. Apoi cel din urmă pleacă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, scrie Daily Mail.

 

Moment dramatic surprins de camerele de supraveghere

Procurorii din Panama l-au acuzat pe Simao, care s-a prezentat la poliție la trei zile după faptă, de tentativă de crimă calificată. În declarația sa, el a spus că nu cunoștea victima și că actul său nu a fost premeditat. El a adăugat că s-a certat cu Guilherme, l-a împins și a susținut că nu a văzut autobuzul care se apropia.

Pe 2 august, Guilherme Ramos Camargo, în vârstă de 21 de ani, a scris o postare pe o rețea de socializare: „Cu exact 80 de zile în urmă, chiar în acest loc, eram întins pe pământ, spălând trotuarul cu sânge și, cu permisiunea lui Dumnezeu, astăzi m-am întors aici pentru a arăta tot ceea ce s-a întâmplat. Totul trece”, a mai scris Camargo.


Comentarii Facebook