Duminica 22 Decembrie

VIDEO - Un obuz a ucis 10 oameni care stăteau la coadă pentru pâine, în Cernihov. ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional


Armata rusă continuă să facă victime în rândul civililor ucraineni. La Cernihiv, într-unul dintre căminele orașului, trupele ruse au tras în oamenii care stăteau la coadă pentru pâine, informează publicaţia locală Suspilne Novini. Imaginile au fost publicate și de NextaTv.

ATENȚIE! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!

Videoclipul geolocalizat de CNN a confirmat că un obuz sau o rachetă a lovit miercuri dimineață, 16 martie, un grup de oameni care se aflau la coadă pentru pâine în orașul Cernihov, din nordul Ucrainei. Un reporter local a spus că cel puțin 10 persoane au fost ucise. CNN nu poate verifica independent numărul victimelor. În videoclip se pot vedea ceea ce par a fi corpuri fără viață întinse pe pământ, dar imaginile sunt neclare.

În imaginile făcute publice de NextaTv se pot vedea mai multe cadavre întinse pe jos în timp ce oamenii se înghesuie să ia pâine din portbagajul unei maşini.

De asemenea, tot astăzi, 16 martie, canalul de televiziune german ZDF publicat un reportaj care ar arăta cum soldații ruși împușcă un civil care și-a ridicat mâinile pentru a le arăta că nu reprezintă o ameninţare.

Vezi și: VIDEO - Armata lui Putin ucide civili cu sânge rece. Momentul în care un civil ucrainean, cu mâinile ridicate, este împuşcat mortal de trupele ruseşti



Comentarii Facebook