Duminica 22 Decembrie

VIDEO - Vladimir Putin, scos din minți de vicepremierul Rusiei într-o ședință online: „De ce faci pe prostul?”


Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o ieșire nervoasă la adresa vicepremierului Denis Manturov, pe care l-a făcut „prost” în cadrul unei ședințe cu membrii guvernului. Nemulțumirea liderului de la Kremlin a plecat de la întârzierea unor contracte în domeniul aviației.

Vladimir Putin l-a întrebat pe vicepremierul Denis Manturov, miercuri, 11 ianuarie, în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri, despre stadiul de derulare a unor contracte în domeniul aviației. Manturov, care este și ministrul al economiei și comerțului, a spus că acele contracte sunt în derulare, însă a fost întrerupt de Putin, care i-a reproșat că durează prea mult.

Vicepremierul a insistat că a dat comenzi pentru avioane, atât militare, cât și civile, moment în care Putin a răbufnit.

Denis, ai schițe, dar nu există niciun contract. Îți spun. Hai să încheiem ședința acum. Unde o să ajungem? Știu că nu există contracte la fabrici, mi-au spus directorii. De ce faci pe prostul? Când o să fie gata contractele? Despre asta e vorba aici. Directorii de fabrici mi-au spus: nu există contracte. Și tu îmi spui că «s-a făcut tot»”.

Ședința video a fost transmisă pe pagina oficială a Kremlinului, inclusiv cu transcriptul convorbirilor, din care nu lipsește pasajul cu ieșirea lui Putin.


Comentarii Facebook