Sambata 28 Decembrie

Viorica Dăncilă anunță ce se va întâmpla dacă trece moțiunea: Ne vom ”bătea” din Opoziție


Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că dacă moțiunea de cenzură de joi va fi adoptată de Parlament, nu va demisiona, potrivit Adevărul.ro, care i-a luat un interviu.

Nu voi demisiona, dar îi voi solicita să facă o nominalizare cât mai rapidă pentru un nou Guvern. Eu cred că Președintele ar trebui să facă o nominalizare cât mai repede dacă vrea să dea dovadă de bună credință și că vrea să schimbe acest guven „eșuat”, cum îi spune el”, a spus Viorica Dăncilă.

Premierul susține că PSD va face opoziție. ”Ne vom continua lupta. Ne vom ”bătea” cu colegii mei, din Opoziție. Vrem să vedem cât de eficient va fi noul Guvern (...) Voi rămâne candidatul PSD și președinte al PSD. Mai avem o lună pâna la primul tur al alegerilor prezidențiale și nu ne permitem experiențe. Eu cred că partidul se va reuni în jurul meu”.

Despre acuzațiile că ar fi promis bani primarilor pentru a pune presiune pe parlamentari să nu voteze moțiunea de cenzură, Dăncilă a spus: ”Cine face aceste afirmații este iresponsabil. Să spui că premierul României promite bani, funcții, mi se pare un lucru dreosebit de grav care arată ură.(...) Stau de vorbă cu oamenii, mi se pare firesc. Am discutat cu primari, am discutat cu oamenii. Cred că mulți se vor răzgândi (n.r. să voteze moțiunea) pentru că atunci cînd se vor întoarce în colegiile lor vor fi întrebați de primari, de oameni. Atunci cand primarii nu își vor mai primi fondurile pentru dezvoltarea locală, cred că acest lucru va crea o mare nemulțumire, iar cei care vor să voteze ar trebui să se gândească că se vor întâlni cu oamenii”.

Comentarii Facebook