Duminica 22 Decembrie

Viorica Dăncilă: ”Nicio mamă să nu îi fie frică că nu va primi salariul”


Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat joi, la Biroul Electoral Central, la depunerea candidaturii la alegerile prezidențiale, că ”nicio mamă să nu îi fie frică că nu va primi salariul”.

Am convingerea că avem nevoie de un preşedinte care să susţină un pact pentru bunăstarea românilor, astfel încât niciun pensionar din această țară să nu se teamă că pensia îi va mai fi tăiată, nicio mamă din această țară să nu îi fie frică că nu va primi salariul sau că îi va fi tăiată alocaţia copilului, nicio familie din această ţară să nu mai aibă frica că va veni un Guvern care va lua măsuri de austeritate împotriva românilor”, a spus Dăncilă.

De asemenea, liderul PSD a afirmat că are convingerea că românii au nevoie de un altfel de preşedinte.

Am convingerea că românii îşi doresc un altfel de preşedinte, că îşi doresc un preşedinte care să iubească România şi pe români, am convingerea că avem nevoie de echilibru în această ţară. Avem nevoie de un preşedinte activ care să fie de fiecare dată în mijlocul oamenilor, un preşedinte care să respecte Constituţia şi care să aibă în vedere o relaţie interinstituţională corectă cu Parlamentul”, a declarat Dăncilă.

Ea a susţinut că a ales să candideze la Preşedinţie pentru că iubeşte oamenii.

Pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi place să stau în mijlocul oamenilor. (...) Şi mai am un avantaj pe care vreau să-l scot în evidenţă - am demonstrat că pot conduce un Guvern, care are a doua cea mai mare creştere economică din Europa, am demonstrat că pot conduce Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi să obţin un succes pentru ţara mea. Deci, întotdeauna voi avea în vedere şi activitatea guvernamentală, indiferent de culoarea politică a Guvernului. Aş fi primul preşedinte care a deţinut şi funcţia de premier”, a explicat Viorica Dăncilă.

Au fost oameni care i-au cerut demisia și care au susținut-o.

Comentarii Facebook