Duminica 22 Decembrie

Vizita lui Iohannis în Japonia cu avionul de lux a costat 350.000 de euro. România nu are niciun avion oficial


Preşedintele României a vizitat ”Țara Soarelui Răsare”, la invitația împăratului Japoniei, iar deplasarea s-a făcut cu un avion închiriat, care a costat 350.000 de euro.

Klaus Iohannis a plecat de la Sibiu cu un adevărat hotel zburător, după ce România nu mai are avion oficial pentru şefi de stat de 10 ani.

Aeronava VIP pentru Klaus Iohannis a fost închiriată de la o firmă privată din Luxembourg, care s-a ocupat și de managementul avioanelor pe care le avea miliardarul rus Roman Ambramovich.

Cabina avionului privat poate primi în condiţii de lux 19 pasageri, are spaţiu suficient pentru sală de cinema, lounge VIP şi o cină de cinci stele. Fotolii de piele şi canapele din pluş sunt aşezate pe covoare scumpe. Mese extensibile, făcute din lemn de esenţă rară, sunt presărate în salon. Dormitoare selecte transformă aeronava într-un hotel plutitor. 

Cum celelalte state au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul roman e necesar sa aibă aşa ceva ca să deservească şi Administraţia Prezidenţială şi Guvernul”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. 

Față de țările din jur, România este în epoca de piatră. Vecinii din Uniunea Europeană - bulgarii au două avioane VIP, ungurii se mândresc cu 4 aeronave oficiale, iar Polonia are 5.

Până în 2010, şeful statului folosea ca avion prezidential un Boeing 707 - Carpaţi produs în 1974. Era Air Force One al României, dotat cu birou oficial, dormitor şi cameră cu tehnică specială pentru secretizarea comunicatiilor. 

Din 2010 până în 2013, pentru cursele externe, preşedinţia a folosit un airbus închiriat de la Tarom. Apoi a renunţat la contract şi a folosit aeronave închiriate în regim charter de la companii străine, scrie Observatornews.ro

Cum arată avionul de lux cu care Iohannis a mers în Japonia și Singapore. A făcut escală la Sibiu pentru doamna Carmen

Comentarii Facebook