Duminica 22 Decembrie

Voiculescu acuză că peste 4.000 de teste pozitive au dispărut din raportările COVID înaintea congresului PNL. Luni, peste 2.500 de cazuri noi la București


Fostul ministru USR-PLUS al Sănătăţii Vlad Voiculescu a acuzat că peste 4.000 de teste pozitive au dispărut din raportările COVID în cele trei zile dinaintea congresului PNL din Capitală, astfel că rata de infectare raportată ar fi fost mai mică.

De asemenea, școlile ar urma să treacă în online săptămâna viitoare "aproape 100%", afirmă Vlad Voiculescu. Șefa DSP București admite că, într-adevăr, nu au fost făcute alocări pe fiecare sector din lipsă de personal la DSP, însă aceste cazuri figurează totuşi în aplicaţia CoronaForms. Şefa DSP mai susține că cele trei zile la care face referire Voiculescu nu se regăsesc în rata de incidenţă decât începând din 26 septembrie pentru că modul de calcul al ratei de infectare a fost schimbat chiar de către fostul ministru.

Creșterea fulminantă a numărului  a numărului de cazuri s-a temperat în mod miraculos după ziua de luni, chiar înainte de congresul PNL.

Aflu astăzi că peste 4000 de teste pozitive din zilele de 23, 24, 25 septembrie nu au fost "alocate" de DSP București, adică nu au apărut în cifrele oficiale. Incidența ar fi fost altfel semnificativ mai mare. Aveți grijă de voi!", a scris Vlad Voiculescu, duminică, pe Facebook

Șefa DSP Bucureşti, Oana Nicolescu, a comentat pentru News.ro, afirmaţiile fostului ministru al Sănătăţii, ea susținând că Vlad Voiculescu este cel care a schimbat, încă din martie, modul de calcul al incidenţei cazurilor în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate.

Ea admite însă că o parte dintre cazuri nu au fost alocate, susținând că motivul este lipsa de personal.

În primul rând că nu putem să vorbim despre aceste titulaturi de furt, de ascuns, întrucât ele se află în CoronaForms. Faptul că, într-adevăr, în acest moment o parte din ele nu au fost alocate, ca să înţelegem despre ce este vorba, avem un număr de teste, care sunt de exemplu în Bucureşti.

Noi trebuie să luăm fiecare test în parte şi să îl alocăm fie unui sector pe Bucureşti, asta însemnând să-l sunăm pe fiecare şi să-l întrebăm în urma anchetei epidemiologice unde anume s-a infectat, fie de unde provine, pentru că toate aceste teste sunt lucrate pe Bucureşti, adică mare parte din testele pe care noi le realizăm în acest moment, aflăm în urma anchetelor epidemiologice că ei s-au infectat fie la Iaşi, fie în alte localităţi, doar că au venit în Bucureşti şi s-au infectat”, afirmă şefa DSP.

Ea a mai susținut că cele trei zile la care face referire Vlad Voiculescu nu se regăsesc în rata de incidenţă decât de astăzi, fiind prima zi în care persoanele confirmate cu COVID în ziua de 23 a lunii se regăsesc în rata de incidenţă:

Deci nu este vorba despre nicio fraudă (...) ele sunt toate în CoronaForms. În momentul în care vorbim de cum se calculează rata de incidenţă, sunt puţin surprinsă pentru că, în momentul în care a venit ca ministru, domnul Vlad Voiculescu a modificat acest lucru, iar în acest moment cele trei zile la care face referire domnul ministru abia încep să se regăsească în rata de incidenţă.

Astăzi este prima zi în care pozitivii din 23 septembrie se regăsesc în rata de incidenţă, în calculul ratei de incidenţă, pe de o parte. Pe de altă parte, rata de incidenţă nu este calculată de către DSP Bucureşti. (...)

Nu are legătură cu congresul PNL. În primul rând, rata de incidenţă astăzi se calculează pentru pozitivii din data de 10-23 septembrie, cu 3 zile în urmă. Aşa şi calculul acelor zile, tot cu 3 zile în urmă. Repet, această rată a incidenţei nu este calculată de către DSP Bucureşti". 

Șefa DSP București a mai spus pentru News.ro că datele nu au fost alocate la timp din lipsă de resursă umană, dar ele nu influenţează rata de incidenţă avută până în acest moment:

Dar datele nu au fost alocate, într-adevăr, este o diferenţă, alocate pe judeţ, pe sector în parte. (...) Aceste alocări nu au fost făcute întrucât, în momentul de faţă, la nivel de DSP, lucrăm cu 100 de detaşaţi, într-o locaţie pe care eu efectiv am reuşit să o găsesc, am cerut sprijn inclusiv şi săptămâna trecută în ultima videoconferinţă pe care am avut-o la Prefectură către toate entităţile, să ne susţină pentru a găsi un spaţiu mai mare, astfel încât să putem să avem suplimentar personal detaşat, încă suntem în căutări, iar în momentul de faţă lucrăm cu 100 de medici în program de 10 ore, 10-12 ore, de luni până duminică".

Cu toate acestea, luni, 27 septembrie ( imediat după congresul PNL - unde au participat 5.000 de persoane) București deține aproape 50% din totalul de cazuri din România, mai exact 2.559 de cazuri din 5.655.

Comentarii Facebook