Duminica 22 Decembrie

„Vrăjitoare” din mediul online, reținută. A „curățat” clienții prin „ritualuri” de circa 30.000 euro


O femeie care și-a atribuit calitatea de vrăjitoare, pentru a obține bani sau alte bunuri, de la persoane credule, în schimbul serviciilor oferite, a fost reținută de polițiștii bucureșteni.

Femeia ar fi practicat vrăjitoria în perioada mai-iunie 2022, mai mult în mediul online, cu scopul de a obține sume de bani de la mai multe persoane. Sub pretextul că efectua mai multe ritualuri, aceasta cerea clienților săi sume importante de bani, precum şi diferite bunuri, scrie Antena 3.

Prejudiciul este de aproximativ 30.000 de euro. În urma percheziției, polițiștii au descoperit în casa femeii suma de 600 de lei și mai multe bijuterii. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar anchetatorii au deschis un dosar penal, notează sursa citată.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate mai multe probe și mijloace materiale de probă, 600 de lei, precum și mai multe bijuterii. De asemenea, femeia bănuită a fost depistată și condusă la audieri. Cea în cauză a fost reținută, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților, cu propunere legală. 

Comentarii Facebook