Zeci de deținuți vor ajuta o firmă de curierat să proceseze coletele comandate în următoarele două luni: ,,Un program-pilot”


Pentru a procesa mai rapid coletele în lunile noiembrie și decembrie, compania de curierat Sameday Group, parte din grupul eMAG, a apelat aproximativ 50 de deținuți.

Cum și luna decembrie, cunoscută pentru volumul mare de comenzi, se așteaptă la fel de solicitantă, firma de curierat a apelat la deținuți pentru procesarea coletelor comandate în cea mai aglomerată perioadă a anului, conform Profit.ro.

Potrivit reprezentanților Sameday, este vorba despre 50 de persoane aflate în detenție în regim deschis sau semi-deschis, declarate apte, conform legii, pentru a lucra.

Cooptarea deținuților este un program-pilot, conform Sameday și ar putea fi extins anul viitor, în funcție de rezultate.

,,Anul acesta derulăm un program-pilot  pentru încadrarea în muncă, în zona de procesare a coletelor, a 50 de persoane aflate în detenție în regim deschis sau semi-deschis, declarate apte, conform legii, pentru a contribui pe piața muncii. Programul se desfășoară în lunile noiembrie și decembrie, cu respectarea cadrului legal în vigoare și implementarea tuturor procedurilor și măsurilor de securitate necesare, într-un cadru controlat. Inițiativa a fost comunicată în prealabil echipei din zona operațională, care s-a arătat deschisă să îi integreze și să le ofere un mediu de lucru primitor și inclusiv," a transmis SameDay, potrivit sursei citate.


Comentarii Facebook