10 000 de români la mitingul pro Europa de la București. Astăzi urmează Clujul! VIDEO
Participanții la EuRoManifest au creat o inimă luminată, înconjurată de lumini în culorile steagului Uniunii Europene. Astăzi clujenii ies în stradă pentru susținerea acelorași valori.
Persoanele prezente la manifestație au spus că au venit să susțină apartența României la UE și să se opună ideilor de apropiere de Rusia sau de întoarcere la comunism sau izolaționism.
„Am venit aici ca lumea să vadă că există și altfel de români, nu numai cei care-l susțin pe Georgescu, și pentru că am participat la toate protestele și la 10 August, când am alergat pe străzile astea cu jandarmii după noi și nu mai puteam respira”, spune o femeie citată de Radio Europa Liberă
„Am luptat pentru democrația asta, am participat la Revoluție și acum să vină cineva să ne fure democrația?”, a mai spus ea.
Astăzi, duminică, va avea loc un miting pentru aceleași valori și la Cluj-Napoca. Manifestația pro-europeană este programată între orele 18.00 – 20.00, în fața Prefecturii din Cluj (Piața Alexandru Ioan Cuza).
„Europa este viitorul nostru! Haideți să fim împreună, să arătăm că tinerii din Cluj sunt implicați, că ne pasă și că nu vom rămâne tăcuți în fața celor care ne vor dezbina!”, se arată în mesajul publicat de „Studenții pentru Democrație” din Cluj. Manifestul susține că:
- Uniunea Europeană este destinul României.
- Ultimii 18 ani au fost cei mai prosperi, demni și liberi din istoria noastră.
- Fondurile europene au transformat România: școli, spitale, drumuri, infrastructură – toate realizate datorită sprijinului UE.
- UE este un garant al democrației, libertății și statului de drept.
54 Comentarii
Hoti infecti, istoria va va judeca, politrucilor
@ATI ANULAT ALEGERILE LIBERE:
Aceeasi mizerie, sustinuti de aceiasi mani****tori latrinei si gigisti...CALIN GEOGESCU PRESEDINTELE ALES DE ROMANI, javre sorosiste!!!
@Psdnl:
Ati anulat alegerile libere, pentru ca nu v-a convenit rezultatul, comunistilor! Se strange latzul....
@HOTILOR:
Bai fosile comuniste, eu atât va spun: în 1988 am început sa lucrez și aveam un salariu de 50 de dolari pe luna, acum câștig 3000 și am ce cumpăra.
mi-am tras și nume nou să nu mă mai lărgească clona anal toată ziua, ați observat? vă place?
@Ionel: In cati ani puteai cumpara un apartament in Manastur in anii 90. In cati ani poti cumpara acelasi apartament in 2025?
extremisti sunt aceia care anuleaza alegeri libere si corecte si interzic candidati fara proces si fara sentinta
comunistii au falsificat voturile. acuma le anuleaza si periaza listele pana cand iese ce trebe!
vreti cu scursura vonder lenin la razboi cu rusia? v-ati saturat de atata belsug si libertate si acum vreti si voi putin actiune cu potential… Citeste mai departe
Oare astia de la miting au vazut ca in 2025 avem birocratie mai mare decat in 1995 la cumpararea unei masini noi? Sau sunt spalati pe creier bine de tot?
@x: Ești un imbecil! Am fost recent să înmatriculez o mașină și absolut tot a mers super repede: ștampila de la primărie pentru impozitare am pus-o la sediul SRPCÎV (are Primăria ghișeu acolo), taxele le-am plătit toate online pe ghiseul.ro, autopass-ul RAR (care se cere mai nou) l-am obținut tot online (gratuit), programarea la ghișeu am făcut-o online… Citeste mai departe
@Slalom printre cretini: Am zis masina noua. E noua? Primul pas e sa astepti din Octomrie 2024 pana in Mai 2025 sa porneasca programul Rabla. Apoi birocratia Rabla. Apoi birocratia cu adeverintele ca nu e niciunul datornic la Primarie. Etc.
@Slalom printre cretini: Ce faceai la Rar cu masina noua? Si cate zile dura? Ca acum dureaza 6 luni (din octombrie 2024 pana in mai 2025).
Ce lume normala la mitingul asta comparativ cu toparlanii adunati de diliu . Nenorocitii aia analfabeti cu caciuli cica dacice , cu icoane , cruci , talangi , sumane , babe isterice , mosi sonati tip nelu v. , femei ne f u tute care plangeau dupa sonatul ala de georgescu . P ula ala a disparut ca beshina in vant si fraierii care s au strans sa urle… Citeste mai departe
@terente: vremea voastra a trecut, turbaor infect comunist
Nu e deranj am ceva de dat în chirie pe STORIA
că singur nu mă descurc
C U R V A.
de Gavrilă
Ați votat partidul făcut din soț soție și soră
@Votați POT : Sunt mandru ca am votat POT! sa iti fie rusine ca vorbesti asa! e clar ca ai avut parte de o viata nefericita, familie dezbinata, posibil abandonat de un parinte sau lasat in grija rudelor. sa stii ca nu e vina nimanui pentru situatia ta, nici macar a mafiotilor psdnludmr care de 35 de ani au alungat efectiv romanii din tara lor. depinde… Citeste mai departe
@Cooper:
Un miting pentru prețurile mari la alimente ,combustibil ,taxe ,când faceți... s-au Ursula va spălat restul de creier rămas .
@Kkk: z
@doar prostul a inghitit motorina la 1 leu: Vezi ca metrul patrat e mai scump in Cluj decat in Chicago. Dar voi aplaudati Urs ula ca trimite sute de mii de oameni sa moara si sa ajunga ciungi.
@Kkk:
Pe asta cu infrastructura l-as intreba cate baraje mari s-au costruit in ultimii 35 de ani? Dar in cei 35 de ani pana in 1989? La fel cate rafinarii, cate combinate chimice, cate apartamente? Pe cati km de cale ferata au fost macar batucite pietrele si stranse suruburile de la traverse in ultimii 20 de ani? Dar in anii 60-70?
Asta care a participat la revolutie, in cati ani si-a platit locuinta? Si in cati ani ar putea plati una la fel daca o cumpara in 2025?
Miting pro omorat si ciungit inca cateva sute de mii de oameni?
Se vede ca nu mai sunt fonduri, abia au strans câțiva popandai.:))
Era mult mai bine când eram în Tratatul de la Varșovia și CAER. Avea lumea case de la stat, salariu și servici, militia asigura siguranta pe strada, nu aveam drogalai, lgbt și boschetari.
@nelu v.: Exact. Nu te faceai iobag pe 30 de ani pentru o garsoniera. Prntru o casa trebuie sa-i faci iobagi si pe stranepotii stranepotilor. Oare pe vremea lui Horea Closca si Crisan cat iobageau pentru o casa?
@nelu v.:
@nelu v.: Mai fecala in ventilator , te poti muta in Belarus , Coreea de nord , Cuba , Venezuela , Rusia , Cambogia , Laos si alte vagauni din astea conduse de f ututii tai de comunisti , kk-m-as in esofagul tau de batran nebun .