Duminica 22 Decembrie

317 kilometri de drumuri judetene intra in reparatie. Investitia este de 434 de milioane de lei


Consiliul Judetean Cluj a aprobat proiectul de reabilitare a 317 kilometri de drumuri, in valoare de 434,9 milioane de lei.

Proiectul vine in completarea primei etape de reabilitare pe 423 de milometri de drumuri judetene, care a fost aprobat de consilierii judeteni in urma cu cateva luni. Presedintele CJ Cluj, Alin Tise, a anuntat ca proiectul initial este in curs de adjudecare si de demarare a lucrarilor.

"Am aprobat a doua etapa de reabilitare si modernizare a drumurilor judetene care prevede lucrari la inca 317 kilometri, cu o valoare estimata de 434,9 milioane de lei. Noul proiect completeaza prima etapa care va fi adjudecata saptamana viitoare si  care prevede modernizarea si reabilitarea a 423 de kilometri de drumuri judetene cu o valoare de 505 milioane de lei. Durata de realizare a investitiei este de 48 de luni, iar durata de garantie a lucrarilor este de 5 ani de la receptia acestora", a declarat Alin Tise.

Proiectul aprobat astazi, de reabilitare a 317 kilometri de drumuri judetene, este divizat pe patru loturi, iar dupa licitatie termenul de finalizare este de 48 de luni.

Licitatia urmeaza sa fie organizata saptamana viitoare, iar lucrarea ar putea sa inceapa in toamna acestui an.

Comentarii Facebook