450 de copii clujeni din familii devaforizate au primit ghiozdane și rechizite

 

Primăria Cluj-Napoca a distribuit în această săptămână 450 de ghiozdane și penare copiilor din familiile defavorizate. 

 

Valoarea unui ghiozdan echipat se apropie de 50 de lei.

 

Facilitarea accesului la educație și asigurarea unor condiții de studiu cât mai bune pentru toți elevii sunt măsuri care pot ajuta realmente la construirea unui viitor mai bun pentru fiecare, cu atât mai mult pentru copiii a căror situație familială și materială este precară.

 

Sprijinirea elevilor din familii defavorizate, investiții în infrastructura unităţilor şcolare (peste 5,8 milioane lei pentru 84 de școli și grădinițe în acest an), gratuitate la transport în comun (pentru 19.500 elevi) şi acordarea de burse de la bugetul local pentru rezultate bune la învățătură (15.000 de elevi clujeni) sunt patru componente cheie prin care la Cluj-Napoca sprijinim educaţia preuniversitară.

 

Mă bucur să observ că aceste demersuri pentru sprijinirea educației se oglindesc în rezultatele la învățătură ale elevilor. Clujul a avut anul acesta cel mai mare procent de promovabilitate din țară la examenul de Bacalaureat”, a declarat primarul Emil Boc.

Comentarii Facebook