Duminica 22 Decembrie

Acțiune de salubrizare în zona turistică ”Lac Tarnița”, de pe drumul județean 107 P - FOTO

 

Consiliul Judeţean Cluj a făcut o acțiune de salubrizare a zonei turistice ”Lac Tarniţa”, situată pe drumul judeţean DJ 107P Someşul Rece – Someşul Cald, în cursul zilei de luni, 22 ianuarie.

 

Scopul acestei operațiuni l-a reprezentat colectarea deşeurilor menajere abandonate în mod ilegal de participanţii la trafic. Cu acest prilej a fost colectată şi transportată în locuri special amenajate în vederea depozitării o cantitate de aproximativ 10 tone de deşeuri depozitate ilegal în vecinătatea părţii carosabile a drumului judeţean 107P.

 

A fost o acțiune mai mult decât necesară și care nu putea fi amânată întrucât numărul celor care tranzitează această zonă, cu atât mai mult cu cât a nins, e unul considerabil. Și, pentru că suntem convinși că acest areal ar trebui să aibă o cu totul altă față, vom continua să ne facem datoria, inclusiv prin sancționarea celor care depozitează ilegal deșeuri”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

 

La acţiune au participat angajați ai Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, fiind folosite utilaje specifice colectării şi transportului de deşeuri.

 

În perspectivă, Consiliul Judeţean Cluj, prin Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat, va continua să acorde o atenţie constantă problemei gunoaielor depozitate ilegal pe marginea drumului judeţean DJ 107P, sens în care va continua să desfăşoare acţiuni de ecologizare. În paralel însă, forul administrativ județean va intensifica demersurile întreprinse în vederea descurajării și, respectiv, sancționării celor care depozitează ilegal gunoaie, în alte locuri decât cele special amenajate.

 

 

 

Comentarii Facebook