Adevărul despre intrarea României în război! Guvernul a reacționat imediat
Guvernul României a reacționat imediat, față de un fake news distribuit pe internet de persoane care vor să creeze panică în rândul populației.
Concret, în mesaj se vorbește despre un document oficial al statului care prevede intrarea României în război. În realitate, este vorba despre o procedură birocratică uzuală, care se face în țara noastră de peste două decenii.
„Ținem să precizăm că solicitarea la care face referire postarea care se răspândește în mediul on-line nu înseamnă în niciun fel intrarea țării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică inițiată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS) și autoritățile locale competente”, au transmis reprezentanții Guvernului.
CITEȘTE ȘI: Se reintroducere serviciul militar obligatoriu în România? Discuțiile despre armată iau amploare
De asemenea, în țara noastră există o lege de 22 de ani care prevede ca odată la patru ani, România să își contureze măsurile de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare.
„De 22 de ani România are o lege, nr. 477/2003, care prevede ca odată la patru ani țara noastră să își contureze măsurile de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare. Demersuri și proceduri similare s-au mai desfășurat în anii 2021, 2017, 2013, 2009, 2005. Ultimul ciclu de pregătire s-a încheiat la finalul anului trecut, ceea ce declanșează proceduri firești pentru realizarea unui nou buget privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.
Prin urmare, procedurile începute fac parte dintr-un calendar repetitiv și firesc în baza legislației menționate. Atragem atenția celor care văd aceste postări în on-line că extragerea de concluzii manipulatoare în baza unor informații reale reprezintă un instrument de dezinformare folosit cu rea-credință”, au mai transmis reprezentanții Guvernului.
7 Comentarii
În America Este Originea Democrației, Adică În America Nu Va Exista Comunism Nici-o Dată, Asta Nu Știe Lumea.
Cea Mai Puternică Alianță Militară Este De Origine America, Spre Exemplu: NATO.
Ceva Frumos Din America:
https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=344s6Tcpy1UFQqMP
Cel Mai Bine Este" În Țările… Citeste mai departe
Daca e fake news, de ce e asa important pretul unei cartele de vreo 50 de bani?
@x: În America Este Originea Democrației, Adică În America Nu Va Exista Comunism Nici-o Dată, Asta Nu Știe Lumea.
Cea Mai Puternică Alianță Militară Este De Origine America, Spre Exemplu: NATO.
Ceva Frumos Din America:
https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=344s6Tcpy1UFQqMP
Cel Mai Bine Este" În Țările… Citeste mai departe
TURUL 2 INAPOI !!!!
VREM PACE, NU RAZBOI !!!
@EU SUNT CALIN GEORGESCU: În America Este Originea Democrației, Adică În America Nu Va Exista Comunism Nici-o Dată, Asta Nu Știe Lumea.
Cea Mai Puternică Alianță Militară Este De Origine America, Spre Exemplu: NATO.
Ceva Frumos Din America:
https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=344s6Tcpy1UFQqMP
Cel… Citeste mai departe
Fata tanara si sexy ofer escorta in Cluj-Napoca si imprejurimi
Noua in domeniu, studenta, 20 de ani, 1.72, slim, 55kg, sani mari si naturali, bruneta, ochi albastrii, fara tatuaje, par lung, fund sexi si bombat, ofer masaj erotic si alte servicii complete. ( accept si cuplu )
Doar programari pe telegram, fa-ti pe telegram cont si bifezi… Citeste mai departe
@Livia: În America Este Originea Democrației, Adică În America Nu Va Exista Comunism Nici-o Dată, Asta Nu Știe Lumea.
Cea Mai Puternică Alianță Militară Este De Origine America, Spre Exemplu: NATO.
Ceva Frumos Din America:
https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=344s6Tcpy1UFQqMP
Cel Mai Bine Este" În… Citeste mai departe