Duminica 22 Decembrie

Adio ”Strâmtoarea Terra”! Șantierul începe 2023 și ar putea fi terminat în ritm aler, dacă sunt condiții bune


Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a explicat că ”Strâmtoarea Terra”, inclusiv străzile din zonă, va intra în șantier în 2023. 

Am început mai târziu acest proiect. Am și avut niște timpi morți, pentru că am avut de atras fonduri guvernamentale și am avut proceduri de respectat. Suntem la nivelul licitației publice și suntem la termenul de atribuire. După ce trec toate termenele, vom semna contractul și vor demara lucrările.

Valoarea proiectului este mai mare decât Eroilor, pentru că sunt și noi drumuri care vor apărea, plus exproprieri. 

Sigur, va fi tratată efectiv acea ”strâmtoare”. Se va lărgi ieșirea din strada Dumitru Tăuțan spre drumul național și mai avem prevăzută o ieșire în drumul național și de pe strada Petuniei. 

Eu preconizez că vom avea proiectul gata în 2023, dacă vremea va ține cu noi”, a mai spus primarul Bogdan Pivariu, la TVR Cluj. 

Moșul aduce un PUG nou în Floresti! Pivariu pune punct construcțiilor haotice. Apar blocuri mici. Adio cu cele dintre case!!!

Comentarii Facebook