Duminica 22 Decembrie

Adrian Năstase, din închisoare: Ioan Rus este omul lui Traian Băsescu


Adrian Năstase a scris din nou pe blog un comentariu la adresa lui Traian Băsescu, dar și despre trădarea foștilor colegi și federalizarea Europei.

"Unul dintre foştii membri ai cabinetului pe care l-am condus afirma, zilele acestea, admirativ, că Traian Băsescu a fost primul, în România, care a vorbit despre Uniunea Europeană ca viitoare federaţie şi despre necesitatea acestui proiect.

Era şi o trimitere la propunerea lui Manuel Barroso formulată în discursul său din 12 septembrie, de la Strasbourg, despre „Starea Uniunii”, în care prezenta ideea unei Uniuni Europene – ca „federaţie a statelor-naţiuni”.

M-a mirat că fostul meu coleg, membru al Grupului de la Cluj (n.red. Ioan Rus), participant la ”scrierea” istoriei în perioada 2001-2004, încearcă să o ”re-scrie”, acum, în beneficiul lui Traian Băsescu!", scrie Adrian Năstase pe blog.

Năstase a prezentat și un fragment dintr-o cartea ”Europa – Quo Vadis?”, în care se vorbeşte despre federalizarea Europei.

Postarea a fost încheiată cu un reproș la adresa foștilor colegi: "Şi o constatare tristă de final: am impresia că unii dintre foştii mei colegi nu ştiu nici acum, din ce guvern au făcut parte…"

Puteți citi textul în întregime AICI.


Comentarii Facebook