Duminica 22 Decembrie

Alegerea lui Klaus Iohannis a fost validată de CC: Voi fi președintele care respectă Constituția în litera și spiritul ei”


Curtea Constituțională a validat, vineri, rezultatul alegerilor prezidențiale și alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României.

În urma ceremoniei, la care a fost prezent și Traian Băsescu, Iohannis a declarat că va fi ”preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei”.

Vreau să vă spun cu toată fermitatea azi, aici, că voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei. Voi demonstra ce am vrut să spun când m-am prezent în faţa electoratului cu afirmaţia « Vreau să reconectez preşedintele României la Constituţie»”, a spus Iohannis, potrivit Mediafax.

El a menționat că, în opinia sa, preşedintele trebuie să inspire naţiunea şi să devină un etalon al societăţii.

Dincolo de aceste lucruri însă, cred că preşedintele României, prin viziunea cu care vine, trebuie să inspire naţiunea română iar prin comportamentul public pe care îl va avea - să devină un etalon al societăţii române. Vă mulţumesc tuturor”, a spus președintele ales al României.

Acesta a ținut să îi mulțumească și lui Traian Băsescu pentru prezența sa la eveniment.

Domnule preşedinte al României, vă mulţumesc că aţi fost de faţă”, a spus Iohannis. ”Cu plăcere”, i-a răspuns Băsescu.

Comentarii Facebook