Alertă în învățământ! Ministrul Daniel David recunoaște că mulți absolvenți de liceu sunt analfabeți funcționali: „Modelele pe care le avem au dat greș”


Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a tras un semnal de alarmă în legătură cu nivelul ridicat de analfabetism funcțional în diverse domenii și a competențelor insuficiente ale absolvenților de liceu, subliniind necesitatea unei reforme a planurilor-cadru pentru învățământul liceal.  

În cadrul unei intervenții online la dezbaterea regională privind planurile-cadru pentru liceu, organizată marți, 25 februarie 2025, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ministrul a evidențiat urgența modificării Legii Educației.  

Mă uit că intră în zona liceului copii, și eu știu ca psiholog, cu un nivel de creativitate și de inteligență comparabil cu ceea ce vedem în spațiile vestice, dar pe prea mulți îi scoatem într-o formă și cu un profil care nu ar trebui să ne placă.

Adevărul este nivelul de analfabetism funcțional în diverse domenii, competențele pe care le vedem în cazul adulților care au terminat zona de liceu arată foarte, foarte rău.

(...) În acest moment, modul în care se exprimă competențele adulților în România. (...) Un ministru trebuie să fie responsabil pentru modul în care se face educația într-o țară, fie că-i place sau nu.”, a declarat ministrul Daniel David.

Fostul rector al UBB Cluj-Napoca a punctat că modelele folosite de peste 20 de ani nu mai pot funcționa, fiind una dintre cauzele care duc la analfabetismul funcțional. 

Am spus că discutăm despre proiecte de planuri-cadru. Am spus că modelul pe care îl avem sau modelele pe care le avem în diverse discipline nu mai pot funcționa. (...) Modelele pe care le avem au dat greș. De 20 de ani folosim astfel de modele în diverse discipline, și zona de analfabetism funcțional, pseudo-cunoaștere, pseudo-religie, zona respectivă este de neacceptat pentru o țară modernă”, a adăugat ministrul Educației. 

Daniel David a recunoscut, de asemenea, reticența celor din sistemul de educație față de schimbare. El a subliniat că este deschis la propuneri și analize din partea tuturor actorilor implicați, astfel încât planurile-cadru să fie acceptate de întregul sistem educațional, cu accent pe relația dintre elev, profesor și părinte.

Noi suntem obișnuiți atunci când vine un ministru și pune în dezbatere ceva, de obicei în mintea noastră este că lucrurile sunt cam trasate deja. Adică dezbaterea e de formă și lucruri vor fi făcute cam în varianta pe care a promis-o sau a propus-o ministrul.

Eu am spus foarte clar din prima zi de când am lansat proiectele de planuri-cadru: cum avem sau ce avem nu poate continua. Aici sunt niște propuneri.

Vă rog să veniți cu analize, cu simulări, cu propuneri noi, astfel în final să avem proiecte de planuri cadru care să fie larg acceptate de sistem, și de elevi, și de părinți, și de profesori, și de autoritățile locale, și de mediu socio-economic.

Dar, sigur, în primul rând contează triada elev - profesor - părinte. Mai degrabă relația directă elev - profesor”, a punctat ministrul Educației.

Comentarii Facebook