Duminica 22 Decembrie

Ales dupa gratii, deputatul Virgil Pop, condamnat la 5 ani de inchisoare la final de mandat


Deputatul PNL Cluj, Virgil Pop, a fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta si ar urma sa fie arestat marti si inchis la Gherla.

Virgil Pop a fost ales deputat in timp ce era arestat, in 2008, si, dupa patru ani de huzur in Parlament, a fost in cele din urma condamnat la inchisoare.

Virgil Pop a fost condamnat initial de Inalta Curte de Casatie si Justitie tot la cinci ani in luna decembrie 2011, dar parlamentarul a facut recurs, care a fost respins de judecatori luni, 26 martie.

Liberalul Virgil Pop fost arestat in 18 noiembrie si a stat inchis pana in 11 decembrie 2008, cand Curtea de Apel Cluj a inlocuit masura cu interdictia de a parasi tara.

Procurorii DNA sustin ca, in perioada decembrie 2007- februarie 2008, in calitatea pe care o avea de consilier judetean, Pop ar fi pretins 80.000 euro, din care a primit 130.000 de lei si 30.000 de euro de la un denuntator din Oradea.

Banii ar fi fost primiti pentru ca, prin influenta pe care o avea pe langa unele persoane cu functii de conducere din SC Electrica SA Bucuresti si Transilvania Nord, dar si asupra presedintelui Consiliului Judetean Cluj de atunci, Marius Nicoara, sa obtina unele contracte de instalatii electrice.

Pop s-a inteles cu Adina Gorgan, administrator al SC Turdarom Advertising SRL Turda, sa faca acte fictive pentru a masca provenienta banilor. Deputatul PNL a semnat borderoul de achizitii fictiv si a incasat 70.000 de lei.

Adina Gorgan a fost cercetata pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani.

 

Virgil Pop a fost ales deputat in Colegiul 8 Turda si a cerut ca dosarul sa fie mutat de la Tribunalul Cluj la Inalta Curte de Casatie si Justitie, din cauza calitatii sale de parlamentar.

 

Deputatul Virgil Pop a fost prezent luni, 26 martie, la pronuntarea sentintei la ICCJ si a continuat sa spuna ca aceasta este "nedreapta si dura". El a declarat ca se va intoarce la Turda, unde va astepta sa fie arestat.

 

Virgil Pop, despre condamnarea la cinci ani de inchisoare: Criminalii primesc mai putin ca mine

Comentarii Facebook