Alexandru Cordoș: La PSD Cluj vor urma excluderi! I-am spus lui Tișe să nu mai ia primari, că scoatem proiectilele
Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a făcut o analiză dură a alegerilor locale și a spus că vor urma excluderi ale membrilor care au făcut anticampanie, iar cei care nu s-au implicat destul își vor pierde mandatele.
De asemenea, acesta a acuzat fostele conduceri și foștii consilieri județeni că nu au susținut primarii și că erau necunoscuți în teritoriu.
Întrebat dacă unii consilieri locali și județeni își vor pierde mandatele, pentru a fi înlocuiți cu alții mai valoroși, Cordoș a spus că: ”Răspunsul este nuanțat. La județ am început o primă analiză. Am fost presați să validăm anumiți consilieri, dar asta nu înseamnă că lucrurile vor rămâne așa.
Va fi făcută o analiză amplă și unii ar putea scoși de pe listă, unde nu s-au implicat suficient. Vor fi luat și măsuri extreme pentru persoane care au făcut anticampanie. Măsurile extreme vor veni la propunerea organizațiilor respective. Noi, în Biroul Județean numai vom valida excluderile din partid.
În acest moment am trimis aceste validări, cu primii înscriși pe listă la consiliile locale și județene, dar lucrurile nu vor rămâne așa”, a declarat pentru Știri de Cluj, Alexandru Cordoș, președintele PSD Cluj
Acesta a spus că joi a fost la București pentru analiza alegerilor locale. ”Nu sunt mulțumit de rezultate, dar la municipiu am plecat de la 4,5% în urmă cu o lună și ceva, iar la județ de la sub 8% din voturi și am ajuns la 13%, în condițiile în care din 33 de primari am pierdut 22 și am câștigat numai 11.
Dacă nimeni nu a răspuns pentru ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani, e greu și complicat să zici acum că nu s-a făcut destul.
Am avut 12 consilieri județeni, pe care nu îi știau nici membri de partid. Tișe a făcut ce a vrut cu ei și a defilat. Era de vină cine conducea organizația că nu le-a dat zone de responsabilitate să meargă în teritoriu. Erau 12 consilieri județeni și nu se putea lua nicio decizie fără ei. Tișe a defilat.
De ce au plecat primarii? De drag? Nu! Au plecat pentru că nu i-au susținut consilierii județeni și conducerea PSD Cluj și nu i-au ajutat cu proiecte, pentru că de aceea sunt consilieri județeni, să îi ajute legal.
Am pierdut 2 comune, si am câștigat în alte 3 comuna. Am preluat organizația într-un haos. A trebuit să face evidența membrilor, să formez organizații și nu am făcut campanie efectivă numai într-o zi.
Am fost pompier de serviciu. Nu știam unde să sting mai repede. Treaba mea e să cresc organizația alături de domnul profesor Dâncu”, a mai adăugat Alexandru Cordoș.
Acesta a precizat că a discutat cu Alin Tișe despre ”transferul” masiv de primari de la PSD la PNL, circa 22. ”I-am spus președintelui Tișe să nu mai ia primari. Am reușit să blochez plecarea a patru primari la PNL. I-am oprit și i-am spus lui Alin Tișe că și noi avem proiectile. Dacă tot vorbim ce e drept, atunci trebuie spus că primarii care au plecat au fost luați de noi de la PDL și PNL cu mai mulți ani în urma, deci Tișe i-a luat înapoi”, a mai completat președintele PSD Cluj.
Cordoș a spus că, pe municipiu, el a reușit un scor mai mare decât a reușit organizația municipală și candidatul Valentin Cuibus. ”În municipiu, eu am luat 7000 de voturi, iar candidatul nostru la primăria Cluj-Napoca a luat 5000, deci am tras partidul în sus. În municipiul Cluj-Napoca, nu există de patru ani organizație de partid”, a mai acuzat Cordoș.
Deși acuză numai fosta conducere a PSD Cluj de faptul că organizația s-a dezbinat, Cordoș nu ia în calcul vocile foșilor primari care au trecut la PNL și care au spus că au plecat și pentru că alegătorii nu mai priveau cu ochi buni PSD-ul, din cauza conducerilor centrale (n.red. Liviu Dragnea și apoi Viorica Dăncilă).
5 Comentarii
Votați Partidul Social Democrat [ PSD ], Marcel Ciolacu, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, Și Pentru A Fi Bine În România:
https://youtu.be/p2gC9NYWiAQ?si=1LUIHBzLGTZQHX45
Ștampila Trebuie Pusă În Interiorul Pătratului, Cercului, A Partidului Politic De Pe Buletinul De Vot, Pe Care Îl Votați, Apoi Ștampila… Citeste mai departe
Unul dintre putinii membrii PSD Cluj care are ceva coloana verticala si calitate umana.Restul,pact cu piticania si cu portocalii.Nu de 4 ani trebuia facuta o curatenie la organizatia de sub Feleac,de zeci de ani,de cind au apucat la putere Grupul de la Cluj.Zero opozitie,zero critici,mina in mina cu rechinii imobiliari de sub aripa lui Boc si Tise-Levigat.Inca… Citeste mai departe
Lasa-ne nea Cordos ca tu erai sef la UTC cand erau sefi la UTC Bloculet, Rus, Dancu. Va cunoasteti cu Bloculet de o eternitate si faceti de mulți ani un blat de toată frumusețea.
Principalul scop al organizației PSD Cj N e sa iasa Bloculet primar.
Nu Doboș il cheama pe asta?
ioi,ioi ce s-o speriat Tise, glumeti pesedeii in orasul mafiei rezist