Duminica 22 Decembrie

Alin Tișe, pe teren la podul din Gilău, prioritate MAXIMĂ pentru zona de munte: Lucrarea la pod este finalizată! - FOTO


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a mers vineri, 29 iulie, pe teren la podul din Gilău, pentru a superviza finalizarea lucrărilor de montarea a unui picior metalic de susținere. 

Acum, pe teren. Lucrarea la pod este finalizată. Paleea e gata în integralitate. Presele sunt deja ridicate și țin podul sub presiune. 

Așteptăm întărirea betonului din fundații, iar în câteva zile vom testa podul. Săptămâna viitoare expertul va verifica lucrarea și va decide dacă circulația restricționată poate fi reluată”, a spus Alin Tișe, care le-a mulțumit celor implicați pentru rapiditatea cu care s-a lucrat.

Într-o săptămână, piciorul metalic de susținere a podului a fost finalizat. Important este că, în câteva zile, se va relua și circulația pe acest pod deosebit de important, care leagă Cluj-Napoca de zona de munte (Tarnița, Mărișel, Beliș). 

Podul dintre localitățile Someșu Rece și Someșu Cald are unul dintre picioarele din beton măcinat de apă, fiind un pericol pentru traficul rutier, motiv pentru care s-a decis închiderea circulației. Pentru a putea fi redat circulației cât mai rapid, s-a decis montarea unei palee ( piciorul intermediar de susținere a unui pod). Acest lucru s-a făcut în 7 zile.

Ulterior se va decide fie amplasarea unui pod mobil sau pregătirea unei rute ocolitoare rapide, pentru a se putea trece la demolarea podului și construirea unuia nou. 

Comentarii Facebook