Duminica 22 Decembrie

Ambasadorul SUA este la Cluj: Lupta împotriva corupţiei este ”importantă şi vitală” pentru România

 

Ambasadorul SUA a declarat la Cluj că lupta împotriva corupției este foarte importantă pentru viitorul României.

 

Corupţia este o otravă pentru orice democraţie, fie că este în SUA sau în România şi trebuie eliminată la toate nivelele vieţii publice. Este o mare provocare şi felicit România pentru ce a făcut şi pentru că luptă din greu împotriva corupţiei, este o luptă care nu se termină niciodată şi trebuie susţinută. Această luptă nu există numai în România, inclusiv vecinii dumneavoastră se confruntă cu provocări serioase, cum ar Ucraina, Republica Moldova, dar şi SUA are o problemă cu corupţia, în condiţiile în care au fost cazuri de foşti guvernatori şi senatori anchetaţi, sau preşedinţi care au părăsit funcţia din cauza corupţiei”, a spus Hans Klemm.

 

El a dat ca exemplu solidaritatea românilor în cazul ”Colectiv” și i-a invitat pe români să voteze în iunie și în toamnă, la alegerile parlamentare. 

 

Ambasadorul SUA în România a discutat cu studenții de la UBB Cluj, care l-au întrebat cum ar putea SUA să ne sprijine în această luptă.

 

Avem la ambasadă reprezentaţi ai mai multor instituţii americane, cum ar fi FBI, Departamentul Justiţiei, dar vorbim de cel mult zece persoane. Resursele directe pe care le putem oferi în acest parteneriat sunt limitate. Dar lucrăm la cazuri care privesc contraterorismul, crima organizată, traficul de droguri sau persoane şi când putem şi suntem solicitaţi oferim asistenţă DNA şi altor instituţii de aplicare a legii. (…) Lupta împotriva corupţiei este una importantă şi vitală pentru viitorul României”, a răspuns Hans Klemm.

Comentarii Facebook