Duminica 22 Decembrie

Amenzi mari pentru clujenii ce nu își curăță zăpada sau gheaţa de pe trotuare


Cei care nu curăță zăpada din dreptul casei sau al firmei riscă amenzi de mii de lei, informează autoritățile. 

Persoanele fizice și juridice și asociațiile de proprietari, în cazul blocurilor, sunt direct responsabile de curățarea zăpezii din dreptul imobilelor pe care le dețin sau le folosesc și de îndepărtarea țurțurilor care se formează la acoperișul acestor imobile.

Obligațiile pe care le au cetățenii odată ce s-a așternut zăpada sunt stabilite de autoritățile locale, iar amenzile pe care le poate da Poliția Locală diferă destul de mult de la o localitate la alta.

Curățarea zăpezii și a gheții de pe trotuarul din fața casei/firmei noastre și îndepărtarea țurțurilor nu sunt doar chestiuni ce țin de bunul simț cetățenesc, ci și obligații prevăzute prin acte normative și pentru neîndeplinirea cărora cei responsabili pot fi amendați de Poliția Locală cu diverse sume de bani.

Cei vizați de aceste obligații sunt deopotrivă persoanele fizice, asociațiile de proprietari, în cazul blocurilor, și persoanele juridice.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cetățenii sunt obligați să îndepărteze zăpada sau gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri și să mențină curățenia pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe porțiunea din dreptul gospodăriei și a locurilor de parcare pe care le folosesc.

Aceeași ordonanță prevede că obligațiile acestea vor fi preluate de asociațiile de proprietari, acolo unde este cazul, iar ele vor răspunde pentru îndeplinirea lor în fața autorităților administrației publice locale, potrivit avocatnet.ro.


Comentarii Facebook