Duminica 22 Decembrie

Analistul politic Mihai Curteanu: Va răspunde cineva pentru închiderea Clujana, Feleacul, Ursus, fabrica de mobilă Libertatea


Închiderea fabricii de încălțăminte Clujana face valuri în conștiințele clujenilor, care asistă la moartea ultimului brand clujean și poate a celui mai cunoscut. 

Clujana, Feleacul, Ursus, fabrica de mobilă Libertatea, Mucart și altele au dispărut, dar fabrica de încălțăminte Clujana era cunoscută în toată Europa. 

Analistul politic clujean Mihai Curteanu se întreabă cine va răspunde pentru aceste sabotaje. 

Unul dintre ultimile branduri clujene, fabrica de încălțăminte Clujana dispare după 111 ani ani de activitate, dispare la fel cum au dispărut fiind ”neprofitabile” și celelalte branduri clujene.

Par example, Napolact, Feleacul, Ursus, fabrica de mobilă Libertatea, Flacăra sau brânza de Năsal, care era de o calitate excepțională și extrem de apreciată peste tot în lume. 

Nu exista casă în Cluj sub acoperișul căreia să nu se consume produse de la Napolact, să nu fie cel puțin o piesă de mobilier fabricată de Libertatea, sau să nu existe o piesă vestimentară marca Flacăra, iar iernile grele erau tot timpul trecute cu ghetele marca Clujana.

Aceste branduri au fost vândute ca neprofitabile către investitori privați care unii dintre ei au dezvoltat proiecte imobiliare alții le-au revândut imediat către companii străine, obținând un profit fabulos totul după rețeta privatizărilor postdecembriste.

Marea durere este ca toate aceste fabrici aveau o tradiție, fiind pe deplin funcționale și profitabile.

De exemplu Libertatea a fost fondată în 1870 având ca obiect de activitate producția de piane vieneze, iar cel care a pus bazele a fost meșterul vienez de piane Franz Triska, ajungând într-un final o forță pe piața de profil recunoscută fiind peste tot în lume.

Clujana a fost înființată în anul 1911 de familia Renner, sub denumirea de Fabrica de Piele Frații Renner & Co, iar după primul război mondial a devenit societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în Dermata, devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România.

În anii 80, fabrica ajunge cea mai mare de acest gen din estul Europei, având peste  8.000 de angajați produsele fabricate de meșterii de la Clujana, fiind foarte apreciat și căutate în lume datorită calității lor.

Clujana devenea astfel un brand recunoscut la nivel mondial.

Ei bine, într-un final am reușit să distrugem tot, cam tot ce era funcțional, cam tot ceea ce aveam ca obligație să lăsăm pe mai departe urmașilor noștri la fel cum au făcut predecesorii noștri.

A răspuns cineva, va răspunde cineva pentru aceste nenorociri, cu siguranță nu, un lucru fiind cert de suferit am suferit noi și vom suferi noi”, a opinat Mihai Curteanu, antreprenor și președinte Asociației Metro Urban.

Comentarii Facebook