Miercuri 18 Decembrie

Angajații de la Emerson sunt furioși pe condițiile din autobuzele CTP: Înghesuiți ca în India

 

Angajații de la Emerson Cluj, unul dintre cei mai mari angajatori din județ, sunt nemulțumiți de condițiile din autobuzele Companiei de Transport Public Cluj.

 

La ora 07:30, numarul 48L spre Emerson este un autobuz scurt. In conditiile in care,de obicei, se umple un autobuz tip acordeon unde oamenii abia stau in picioare, cum va ganditi sa trimiteti unul de tip scurt? Aratam ca in India cu oameni care se tin de usi ca sa nu cada din mijlocul se transport. Nu faceti studii de fezabilitate in acest sens? Ar trebui sa stiti cand sunt orele se varf si cam cati oameni circula cu anumite mijloace de transport in comun la anumite ore”, a reclamat un angajat, pe aplicația Primăriei Cluj-Napoca, My Cluj. Municipalitatea s-a spălat pe mâini și a pasat problema la CTP Cluj, regie subordonată. După ce sunt pasate problemele, nimeni nu mai știe ce se întâmplă cu acestea, pentru că răspunsurile nu se mai fac publice. 

 

Ani în șir, angajații de la Emerson au avut probleme pentru că autobuzele nu mergeau până la fabrica din capătul cartierului Iris. Drept urmare, în 2013, compania americană a mutat o parte din divizie la Oradea, pentru diversificare (investiția la Oradea a fost de 50 de milioane de euro).

 

Compania Emerson ocupa, în 2017, a patra poziție în județ în topul angajatorilor, cu 2.203 angajați.

Comentarii Facebook