Miercuri 18 Decembrie

Antonescu a cerut la Tribunal desființarea USL. Ce a spus Ponta

 

Liberalii vor cere la Tribunalul București desființarea USL, iar în teritoriu fiecare filială județeană va contesta la Birourile Electorale Județene utilizarea de către PSD a însemnului electoral USL.

 

PNL va întreprinde două acţiuni în ce priveşte mesajul electoral 'USL trăieşte', pentru că nu s-a ocupat, nu se ocupă şi nu se va ocupa niciodată cu înşelarea electoratului, adică nu se va ocupa niciodată cu o campanie folosită în prezent de PSD de genul 'uitaţi, mortul trăieşte', folosind sloganul 'USL trăieşte!', motiv pentru care solicităm public atât premierului, cât şi întregului colectiv PSD să pună capăt minciunii răspândite pe toate materialele electorale în tot spaţiul public din România.

 

Astăzi (n.r. - luni) a fost finalizată şi va fi înaintată către filialele judeţene ale PNL o sesizare prin care vom contesta utilizarea de către PSD a semnului electoral şi a denumirii prescurtate, a acronimului USL pe materialele de campanie”, a spus deputatul PNL, Alina Gorghiu.

 

Toate filialele județene ale PNL vor depune contestații la toate Birourile Politice Județene. În cazul în care deciziile BEJ ne vor fi nefavorabile, vom contesta la Biroul Electoral Central.(...) Suntem pe ultima sută de metri pentru a depune la Tribunalul București o solicitare de denunțare a USL (…) Din experiența mea, programul nu ne va permite să primim o soluție din partea Tribunalului București înainte de data de 25 mai”, a mai spus deputatul PNL.

 

Premierul Victor Ponta a acuzat PNL de ”trădare”.

 

Este o mare greșeală și o trădare a celor care au votat USL în 2012! PSD nu va denunța niciodată Acordul de constituire a USL și vom face toate eforturile pentru refacerea USL după 25 mai”, a declarat Ponta pentru stiripesurse.ro.

Comentarii Facebook