Antonescu îl susține pe Dragnea: Eu cred în nevinovăția lui
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că deși nu cunoaște conținutul dosarului vicepremierului Liviu Dragnea, este convins de nevinovăţia acestuia.
"Din acuzaţia, aşa cum am auzit-o eu, nu cunosc conţinutul dosarului, şi anume că domnul Dragnea a făcut eforturi pentru ca la referendum oamenii să iasă la vot... Să spui că domnul Dragnea a făcut eforturi pentru ca la referendum oamenii să iasă la vot, să mobilizeze pe căi politice, legale, mi se pare că este o acuzaţie care nu stă în picioare. Am spus de atunci că nu cunosc conţinutul dosarului şi că nu am ce comenta în detaliu. E foarte clar, a fost un referendum, au fost şapte milioane şi jumătate de oameni care au votat un lucru de care nu s-a ţinut cont. A mai fost încă un milion aproape care a votat altceva. A fost o prezenţă, natural", a spus Antonescu, potrivit Meiafax.
Acesta a precizat că nu cunoaște nici o încălcare a legii şi, atât cât s-a comunicat public în legătură cu acuzaţiile din acest dosar, liderul PNL este convins de nevinovăţia lui Liviu Dragnea.
În ceea ce priveşte poziţia în Guvern a lui Dragnea, liderul Antonescu a spus: "Noi am avut în persoana ministrului Relu Fenechiu, actual deputat, un om care avea un proces pe rol, care era trimis în judecată, care era membru al Guvernului. S-a dovedit că, deşi era ministru, asta nu a împiedicat cu nimic mersul justiţiei şi, din punctul meu de vedere, acelaşi criteriu este de aplicat şi în cazul domnului Dragnea, dar nu e decizia mea. Eventuala demisie a domnului Dragnea nu poate să fie decizia mea".
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul ”Referendumul”, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot.
0 Comentarii