Duminica 22 Decembrie

Antonescu promulgă legea de modificare a legii referendumului. Trebuie să meargă la vot 50% plus unu dintre alegători


Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a anunţat că a decis să promulge legea de modificare a Legii referendumului, aşa cum au decis Parlamentul şi Curtea Constituţională.

În esență, pentru ca președintele suspendat Traian Băsescu să fie demis trebuie să meargă la vot 50% plus 1 dintre persoanele cu drept de vot, adică peste 9 milioane de oameni.

Am avut astăzi o discuţie de informare, o discuţie în urma căreia eu sunt convins că lucrurile vor decurge normal în această privinţă, dar aceste decizii, despre care vorbesc, despre care m-am informat, sunt decizii pe care le va lua Parlamentul României. Nici eu, nici primul ministru nu dictăm Parlamentului. Nu încălcăm Constituţia României pentru niciun motiv. OUG privind Curtea Constituţională va fi pusă de acord cu decizia Curţii în forul legislativ. E mare păcat că oameni care au avut responsabilitatea conducerii acestei ţări la cel mai înalt nivel lucrează astăzi împotriva interesului naţional”, a declarat Crin Antonescu.

Consider că, din diferite motive, există cercuri politice, implicit grupuri mediatice, care din diferite motive doresc să forţeze o decizie a poporului român. Rezultatul acestui referendum va fi dat doar de votul cetăţenilor români. Chiar dacă s-au clarificat, le-a clarificat premierul la Bruxelles, le-am clarificat şi eu în intervenţiile mele publice, le-am clarificat în discuţii în detaliu cu ambasadorii celor mai importante ţări, SUA, cele din UE, încă se fabulează. Nu de către aceşti oficiali, dar se fabulează în legătură cu "lovituri de stat", cu "preluarea întregii puteri de către primul ministru", cu "suspendarea statului de drept în România", cu tot felul de lucruri care nu au nici cea mai mică legătură cu România. Despre criticile venite din partea CE: Am avut în intervalul ultimilor două zile două discuţii cu ministrul de Externe şi l-am rugat şi pe domnia sa ca întreg corpul diplomatic al României să-şi facă datoria în sensul de suplimenta efortul de informare în legătură cu situaţia din România”, a mai spus Antonescu, la conferința de presă de luni seara.

Comentarii Facebook