Arhitectul șef al Clujului a boicotat ședințele de urbanism. „Rechinilor imobiliari” le cer o grădiniță la 384 de apartamente, cetățenilor una la 10 case


Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului Cluj, spune că a boicotat ședințele de urbanism ale municipiului în semn de protest, după ce în cadrul unei ședințe Comisia le-a solicitat unor cetățeni să construiască o grădiniță pentru 10 case în Borhanci. Asta în timp ce, la aceeași ședință unui dezvoltator imobiliar i s-a cerut o grădiniță la 384 de apartamente.

Am participat o perioadă, după care – acum nu am nimic de ascuns – nu mi s-a părut că este corect față de cei 10 cetățeni din Borhanci să aibă trei respingeri în trei comisii de urbanism și să li se solicite la 10 case o grădiniță. Și în aceeași ședință de urbanism, unui dezvoltator imobiliar, la 384 de apartamente, să i se ceară tot o grădiniță.

Mi se pare inechitabil pentru proiectele mici. Din punctul meu de vedere, în momentul în care analizezi într-o comisie, trebuie să existe echitate. Vedeți, că ați participat la noi la ședințe, sunt două culoare. Noi avem două culoare de avizare: unul pentru oamenii care doresc să-și facă o casă, o cabană și unul pentru cei care doresc să facă investiții mai mari.

Pentru că este normal, investițiile mai mari generează un impact mai mare, e nevoie de studii suplimentare. În momentul în care niște cetățeni vin să ceară 10 case, mi se pare un minim de respect față de ei să-și poată construi aceste case. Pentru că ei vor să aibă doar o locuință, aici nu pot să spui că greșesc cu ceva dacă vor să-și crească calitatea vieții”, a declarat Claudiu Salanță la Napoca Live.

Claudiu Salanță este arhitectul șef al Consiliului Județean Cluj, dar Primăria Cluj-Napoca are propria Comisie de urbanism. Arhitecții sunt invitați să participe la această comisie, iar părerile lor sunt importante, chiar dacă decizia finală o iau Consilierii locali. De multe ori se vorbește despre interese uriașe în jurul Comisiei de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, pentru că acolo sunt arhitecți care sunt implicați în marile proiecte ce sunt apoi dezbătute chiar de comisie. 

Boc furios pe un clujean care vrea autorizație de casă: Vreți casă, faceți creșă! Si copiii mei stau la bloc. Să respectăm orașul

Comentarii Facebook