Duminica 22 Decembrie

Arhitectul Șerban Țigănaș explică de ce NU trebuie lărgită strada de pe malul Someșului

 

Arhitectul Șerban Țigănaș a explicat că strada Splaiul Independenței nu trebuie să fie lărgită, prin distrugerea malului Someșului. 

 

Țigănaș a spus că ideea este mai veche, din 2005, dar că atunci planurile prevedeau o altă evoluție a lucrurilor. 

 

Aici este, în primul rând, vorba despre coordonare, de a exista un sistem integrat de trafic în oraș, care e un sistem și nu e vorba de o singură stradă, ci de cum funcționează toate împreună, coordonat. Sistemul acesta trebuie să ia în calcul mai multe elemente ca să fie echilibrat. Să nu meargă pe sistemul că toate străzile trebuie lărgite pentru că atunci eventual este mai bine. Falsă această chestiune.

 

Legat de Someș există în Planul Urbanistic General și în ideile mai vechi de dezvoltare o serie întreagă de ipoteze pentru a folosi culoarul Someșului ca pe un culoar de-a lungul căruia să poată fi tranzitat orașul, atât cât el este accesibil pe maluri. Malurile Someșului au o anumită valoare și pentru trafic, dar ceea ce a propus Planul Urbanistic General, care este acum în vigoare, presupune o serie de coordonări și de lucrări și mai ales pe intersecții, lărgirile de poduri și alte elemente, astfel încât, cel puțin parțial, să existe un mal care să preia traficul într-un sens și pe celălalt mal în celălalt sens, iar pe poduri să se poată schimba sensurile.

 

Conceptul acesta a fost anulat de linia de tramvai, felul în care s-a realizat linia de tramvai. Linia de tramvai s-a modernizat de fapt, nu s-a realizat că nu și-a schimbat traseul. S-a modernizat și a rămas în același loc. Era o variantă ca linia de tramvai să capete o linie dedicată, o bandă verde și alături de ea era unul din sensurile de mers rutier și pe celălat mal un alt sens.

 

Când s-a realizat linia de tramvai s-au făcut niște compromisuri și toată ideea asta nu a fost urmărită și lucrurile s-au realizat parțial. S-a reparat linia de tramvai și o parte din carosabil, iar proiectul de atunci mai prevedea ceea ce s-a început acum de când au început protestele, o extindere ulterioară cu o bandă de circulație către Someș. Aceasta este o chestiune care nu este foarte fericită, mai ales că această extindere nu se poate face decât cu beton, cu ziduri de sprijin, cu anularea taluzului verde de pe malurile Someșului, care se dorește acum a fi păstrată de cei mai mulți care au protestat”, a declarat Șerban Țigănaș.

 

Arhitectul susține că problema traficului de pe strada Splaiul Independenței ar fi soluționată prin sistematizarea intersecției de la Opera Maghiară.

 

Cred că soluția trebuie văzută în ansamblu și discutată în ansamblu, pentru că eu personal cred că în paralele cu parcul și stadionul, pe zona aceea, nu este o cerință de trafic atât de mare care să reclame lărgirea căii de circulație. Problema mi se pare mie este acolo la intersecția cu Opera Maghiară, la modul în care s-a introdus stația de tramvai acolo, care blochează traficul. Dacă acolo se fuidizează traficul eu cred că pe malul Someșului, în zona aceea, nu mai trebuie lărgit deloc. 

 

Dar asta trebuie să spună specialiștii de trafic, care cunosc mai bine datele. Trebuie echilibrat sistemul de trafic și acolo unde se pot salva zonele verzi și pietonalele eu cred că acest lucru trebuie să se întâmple pentru că este foarte important, mai ales în zona Parcului și a Someșului”, a încheiat Șerban Țigănaș.

 

Primarul Emil Boc a suspendat lucrările începute pe malul Someșului, iar miercuri, 7 octombrie, de la ora 15.00, la Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca va fi organizată o dezbatere publică pe tema oportunității lărgirii străzii prin betonarea malului Someșului.

 

Foto: Malul ar urma să dispară prin crearea unei benzi de circulație 

 

Foto: Acest șanț ar fi urmat să fie betonat pentru a susține viitoarea bandă de circulație

Comentarii Facebook