Duminica 22 Decembrie

Așa arată bicicleta din proiectul BIKE SHARING CLUJ. Vor fi 500 de bucăți la Cluj-Napoca - FOTO

 

Stațiile de unde vor putea fi închiriate gratuit biciclete prin contur la Cluj-Napoca. În total vpot fi 50 de astfel de puncte.

 

Au fost terminate aproape jumătate dintre stații, iar acestea vor fi dotate cu 500 de biciclete.

 

Vor fi 50 de stații de închiriat biciclete pentru a încuraja folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de deplasare în municipiu. Ar fi cazul să ne gândim că este mai util să folosim bicicleta și nu mașina. Peste cinci ani de aici înainte poate ar fi posibil să avem nu numai cei 59 de km de piste de biciclete, ci poate dublu. Am putea avea parkinguri de biciclete supraterane pe mai multe niveluri ca și în Utrecht”, declara Emil Boc. 

 

O astfel de bicicletă costă între 150 și 200 euro și este produsă de firma bulgară Cross.

 

Bicicletele vor putea fi utilizate cu ajutorul unui card emis gratuit de Primăria Cluj-Napoca. În primă fază vor fi pregătite 6.000 de carduri. 

 

Proiectul va fi terminat până în primăvara anului 2014, având unele probleme ceea ce a întârziat totul.

 

Vezi AICI cum arată o stație de unde vor putea fi închiriate bicicletele.

Comentarii Facebook