Duminica 22 Decembrie

ATENȚIE, CLUJENI! Începând cu 2 mai, plastifierea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces duce automat la anularea actelor


Plastificarea oricărui document din hârtie, precum certificatele de starea civilă (certificat de naștere, de căsătorie și deces) duce automat la anularea acestor documente. De luni, 2 mai 2022, intră în vigoare o lege care prevede acest lucru. 

Astfel că, modificarea sau completarea fără drept ori plastificarea certificatelor de stare civilă, adică a celor de naștere, căsătorie sau deces, duce automat la anularea lor, potrivit unei legi promulgate de președintele Iohannis și care se aplică de la data de 2 mai 2022. 

În plus, aceeași lege stabilește și că, de luni 2 mai, părinții nu mai au voie să le pună copiilor mai mult de trei prenume.

Completarea fără drept sau plastificarea certificatelor de stare civilă, complet interzisă

Potrivit avocatnet.ro Legea nr. 105/2022, apărută cu puțin timp în urmă în Monitorul oficial nr.412 și care se aplică de lunea aceasta, modifică Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, pentru a stabili clar că este interzisă modificarea sau completarea fără drept ori plastificarea certificatelor de stare civilă.

Certificatele de stare civilă modificate în orice fel devin nule.

Cine constată nulitatea documentelor

Nulitatea acestor documente va fi constattă de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul direcției de evidența populației sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României.

Plastifierea reprezinta acoperirea documentelor în format tipărit cu un strat de plastic protector, de cele mai multe ori, prin aplicarea la cald a unei astfel de pelicule.

Ce mai prevede legea care se aplică din 2 mai

Legea respectivă mai prevede și faptul că la înregistrarea nașterii unui copil la oficiul stării civile, părintele nu va putea da mai mult de trei prenume copilului (adică în afara numelui de familie).

Nu în ultimul rând, legea de față aduce o simplificare a procedurilor din domeniul actelor de stare civilă, ceea înseamnă, de fapt, reducerea timpului alocat soluționării cererilor în legătură cu acestea.


Comentarii Facebook