Duminica 22 Decembrie

Aurelia Cristea, scrisoare deschisă către patru ”jurnaliști”. Cum răspunde jignirilor

 

Deputatul Aurelia Cristea, cea care a inițiat Legea Anti-fumat, răspunde jignirilor aduse de patru jurnaliști, într-o emisiune difuzată de un post central de televiziune. 

 

Aurelia Cristea nu este rușinată de faptul că primul loc de muncă a fost de vânzătoare și că femeile care se revoltă împotriva violențelor domestice ar trebui apreciate și nu jignite.

 

Redăm mai jos scrisoarea.

 

Legea pentru interzicerea fumatului în spațiile publice închise a stârnit multe controverse atât în Parlament cât și în spațiul public. Majoritatea s-au circumscris dezbaterilor decente, argumentate, la obiect, din unghiuri diferite, de la simplu fumător până la medici sau juriști. Tuturor celor care au adus astfel o contribuție la forma finală a legii criticând, amendând sau susținând diferite articole, le-am mulțumit și le voi mulțumi întotdeauna. 

 

Aceasta scrisoare deschisă se adresează însă celor care, în cadrul dezbaterii au folosit injurii, insulte, atacuri la persoană sau insinuări misogine. Lor am ales să le răspund astfel, nu în instanță, la CNA sau la CNCD, pentru că înțeleg că noi, parlamentarii, avem altă treabă decât să stabilim limitele libertății de exprimare în presă românească, care și așa suferă destul de pe urmă neprofesioniștilor care au invadat-o. 

 

Vreau să-i nominalizez aici pe cei la care mă refer: Alexandru Panait, Octavian Hoandră, Florian Bichir, Bogdan Comaroni. Nu vreau să se înțeleagă că aș acuza toată presa de lipsă de etică, de lipsă de educație în ceea ce privește susținerea unei dezbateri în spațiul public, de lipsa de cunoaștere a standardelor profesiei pe care cred ei, și doar ei, că o exercită, însă celor patru nu le datorez nimic, niciun răspuns, însă anumite acuze trebuie lămurite.

 

În primul rând, domnule Panait, faptul că eu, ca mamă care mi-am crescut singură doi copii, am lucrat ca vânzătoare într-o alimentară nu este o rușine pentru mine sau familia mea. Ești o rușine că mii de femei care sunt supuse violenței domestice și care aleg să-și crească singure copii, sunt jignite în loc să fie apreciate!

 

În al doilea rând, să pleci de jos, de la vânzătoare, și să ajungi să conduci o firmă de asigurări, iar apoi să fii aleasă în Parlament, este o dovadă de determinare, de luptă cu propriile limite, de muncă și de evoluție sănătoasă. Și dacă tot acest drum vi se pare greu, să știți că pentru o femeie este și mai greu. Vreți să fiți conduși doar de aristocrați, vreți să avem în Parlament dinastii de deputați? Eu nu. Vreau ca Parlamentul României să reprezinte diversitatea societății în care trăim.

În al treilea rând, domnilor Hoandră, Bichir și Comaroni, vreau să le spun că insinuările misogine nu-și au locul într-o dezbatere publică așa cum ar fi trebuit să fie cea de la Realitatea TV, din 31 ianuarie 2015. ”Țigara de după” și alte aluzii sexuale sunt expresia unui misoginism murdar, brutal și de care nu vă veți vindeca. 

 

Trebuie însă să fiți taxați mereu, în numele tuturor acelor femei care sunt atacate misogin atunci când nu există niciun argument.

 

Dincolo de cele spuse mai sus, Legea pentru interzicerea fumatului în spațiile publice închise rămâne și va produce efecte. Societatea noastră este, de aceea, puțin mai bună, este cu un pas mai în fața. Sănătatea publică va avea de câștigat, oamenii care muncesc în baruri sau cluburi și care au suferit de pe urma fumului vor avea condiții de lucru mai bune. Chiar și foarte mulți fumători apreciază această lege.

 

În schimb, dumneavoastră, domnilor, veți fi mereu dintre cei care ne arată fața urâtă a presei și a societății românești. 

 

Aurelia Cristea”.

Comentarii Facebook