Duminica 22 Decembrie

Autobuzele MOV vor circula numai în Cluj-Napoca! Majoritatea vor deservi liniile aglomerate

 

Toate cele 40 de autobuze MOV vor ajunge în Cluj-Napoca până la finele lunii decembrie, conform contractului cu firma poloneză, care a câștigat licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca.

 

Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj, Liviu Neag, a declarat că au sosit deja 8 autobuze, care sunt în parcarea Companiei, de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. 

 

Aceste autobuze vor fi conduse de șoferi care vor mai urma unele cursuri. Sunt cei mai buni șoferi ai CTP. Autobuzele sunt articulate și vor circula pe liniile aglomerate din oraș: 24, 43 și 30, dar numai în Cluj-Napoca, nu și în zona metropolitană”, a declarat Liviu Neag. 

 

Până la sfârșitul anului noi avem contractul semnat, astfel încât toate cele 40 de autobuze să ajungă în Cluj-Napoca. Cei care au câștigat licitația sper că o vor respecta, dacă nu sunt penalități”, a spus Emil Boc, la emisiunea Știri de Cluj LIVE.

 

Primarul a fost întrebat dacă vor fi înlocuite autobuzele verzi, în special cele care circulă în Grigorescu. ”O parte din ele vor fi retrase după ce flota noastră va fi îmbunătățită. Sunt 40 de autobuze noi, la care se adaugă cele 10 cumpărate de RATUC”, a răspuns Emil Boc.

 

Autobuzele au fost cumpărate din banii clujenilor, iar CTP Cluj-Napoca va mai cumpăra alte 10 autobuze din bugetul propriu de investiții.

Comentarii Facebook