Autonomia Ţinutului Secuiesc - Proiectul de lege adoptat tacit de Camera Deputaţilor


Proiectul de lege pentru autonomia Ţinutului Secuiesc a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, după ce parlamentarii nu au reuşit să dea un vot final în termenul regulamentar.

Decizia aparține senatorilor, care urmează să voteze și ei, care trebuie să voteze în majoritate, jumătate plus unu din numărul total al senatorilor, pentru a invalida proiectul. Conform actului aprobat tacit de deputați, Regiunea autonomă Ținutul secuiesc va cuprinde judeţele Covasna şi Harghita, precum şi ”scaunul istoric Mureş”, care aparţine de judeţul Mureş.

Deputați UDMR Biro Zsolt Isvan și Terza Kulcsar Jozsef Gyorgy au lansat proiectul cu două zile înainte de Crăciun, iar în 23 aprilie a trecut fără a mia fi votat de Camera Deputaților pentru că a fost depășit termenul de 45 de zile.

Stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor Joia trecută, după o scurtă pauză de şedinţă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-a adresat celor prezenţi în sală:

În perioada aceasta, de 5 minute, vă informez că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată astăzi… Acestea sunt? Iniţiativele legislative pentru care Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată şi ale căror termene pentru dezbatere şi vot final au fost depăşite.

1. Propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc; Pl-x 670/2019; lege organică; primă Cameră sesizată. Data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final – 25 martie 2020”. 

Proiectul de lege care a trecut de Camera Deputaţilor prevede că:

  • Ţinutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României. 
  • În Ţinutul Secuiesc limba maghiară are acelaşi statut ca şi limba oficială a statului. Autorităţile regiunii autonome sunt: Consiliul de Autoadministrare, Comisia de Autoadministrare, Preşedintele Ţinutului Secuiesc. 
  • Autoadministrarea Ţinutului Secuiesc se exercită prin Consiliul de Autoadministrare ales prin alegeri libere şi generale, prin votul secret şi direct al cetăţenilor cu drept de vot având domiciliul stabil pe teritoriul regiunii autonome. 
  • Consiliul de Autoadministrare va stabili simbolurile Ţinutului Secuiesc. 
  • Competenţele regiunii sunt stabilite prin prezentul statut al regiunii, de lege, sau de dreptul internaţional, iar competenţele specifice ale regiunii nu pot fi puse în discuţie sau limitate decât prin lege sau aplicând dreptul internaţional. 
  • Regiunea are dreptul de decizie şi de gestionare în domeniile care aparţin competenţelor sale specifice. Acest drept include adoptarea şi exercitarea unei politici proprii regiunii.

Comentarii Facebook