Duminica 23 Februarie

Avertisment dur al ministrului Educației, Daniel David: „Am zero toleranță pentru violența în școli și facultăți”


Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat cu prilejul Zilei Internaționale a nonviolenței în școli că are zero toleranță pentru violența în instituțiile de învățământ preuniversitar și superior.

Mesajul său vine în contextul în care mai mult de jumătate dintre elevi se plâng că sunt victime ale diverselor forme de violență, cea mai frecventă formă fiind cea verbală.

Referindu-se la probele de evaluarea competențelor din cadrul bacalaureatului, David a spus că nu a primit sesizări majore la nivelul ministerului.

”Mesajul meu, cu ocazia acestei zile, este zero toleranţă pentru violenţa în instituţiile de învăţământ, preuniversitar şi superior, foarte important însă, aceste mecanisme pe care le-am creat şi care au fost create înainte să fiu eu ministru, noi o să le mai îmbunătăţim şi o să le dezvoltăm, trebuie să nu rămână forme fără fond. Toţi trebuie să le dăm fond, astfel încât să protejăm, cum spuneam elevii şi studenţii şi întregul personal”, a precizat ministrul Educaţiei, notează news.ro. 


Comentarii Facebook