Duminica 22 Decembrie

Barna iese în public cu primele declarații despre eșecul de la prezidențiale VIDEO

Dan Barna va susține, luni, de la ora 12.00, o conferință de presă ce va avea ca temă rezultatele alegerilor prezidențiale.

Astfel, Barna a precizat va face un anunț privind eșecul înregistrat în urma voturilor de duminică.

La conferință va participa și Dacian Cioloș.

Potrivit rezultatelor parțiale, Dan Barna a obținut un procent de 14,19%, ratând astfel turul al doilea.

Candidatul USR-PLUS a transmis și duminecă seară un mesaj pe pagina sa de Facebook în care își recunoștea învfrângerea, precizând că nu a reușit să obțină suficiente voturi pentru a trece în turul secund.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine și în Alianța USR PLUS la aceste alegeri. Le mulțumesc în mod special celor din Diaspora pentru prezența istorică de astăzi.

Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reușit să intrăm în turul 2. Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi.

Dincolo de voturi, această campanie a însemnat sute de mii de români cu care am vorbit, lucrurile pe care le-am învățat de la ei, miile de kilometri pe care i-am străbătut prin toată țara. Sunt alături de colegii mei, care au muncit enorm în această campanie și le transmit că sunt mândru de ceea ce am reușit să facem. Vom continua să luptăm cu toată energia noastră pentru o Românie care se modernizează și se curăță de corupție.

Alianța USR PLUS va continua. Rămânem acea forță politică în care oamenii își pun speranțele pentru schimbarea adevărată a României. Continuăm împreună și nu ne vom da bătuți”, a scris Dan Barna pe Facebook.



Am văzut procentele la care s-a ajuns. Îmi asum responsabilitatea pentru acest obiectiv pe care nu l-am atins, să avem un tur 2 fără PSD, să avem șansa unei dezbateri despre România. Îmi asum procentele. Îmi asum o parte din vină. Electoratul a decis. Respectăm decizia. Îmi asum că nu am ajuns să conving mai mulți cetățeni. Este un proces din care învățăm. Este cea mai grea campanie.

Obiectivul nostru este să pregătim cât mai bine alegerile locale care sunt o provocare foarte mare. Le mulțumesc colegilor pentru eforturile pe care le-am făcut împreună.

Mai este foarte mult de muncă în această țară pentru ca românii să-și găsească fericirea”, a declarat Dan Barna, în cadrul conferinței de presă.

În ceea ce privește o asumare a deciziei prin demisiea, Dan Barna a precizat că va face o analiză împreună cu echipa Alianței USR-PLUS.


Comentarii Facebook