Duminica 22 Decembrie

Băsescu a declarat ”război” trustului Intact: Au sădit ura în societate


Președintele Traian Bpsescu a lansat un atac dur asupra trustului media Intact, condus de Dan Voiculescu, despre care spune că a sădit ura în societate.

"Uitaţi-vă ce fractură în societate a reuşit trustul lui Voiculescu, bine secondat de Realitatea lui Vântu şi acum de Ghiţă. O falie uriaşă: Băsescu este duşmanul, Băsescu trebuie distrus, regimul Băsescu ne oprimă. Au reuşit să creeze o teribilă falie în societate, preluată şi de politicieni, Ponta, Crin Antonescu (...) fiind în tonul Antenei. Au sădit ură, au adus-o la nivelul la care ura să fie un teren pe care când vorbeşti să vezi că se bucură oameni. Asta este o operaţiune care a fost bine coordonată de un securist nenorocit ca Voiculescu, cu oameni bine plătiţi care au intoxicat populaţia", a spus Băsescu, la B1 TV, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că în perioada crizei economice, când au fost tăiate salariile, în loc să fie solidari, cei de la Intact au sădit ura față de Guvernul de atunci, condus de Emil Boc.

"În loc să fim solidari când a fost criza economică (...) să sădeşti ură pentru nişte oameni care şi-au asumat să nu lase ţara să se prăbuşească a fost un lucru ticălos. (...) Eu cred că Voiculescu - şi Ponta o ia pe urmele lui - a făcut o obsesie. Vă dau cuvântul meu de onoare că eu nu pot să-l urăsc pe acest om. Pur şi simplu îl dispreţuiesc", a adăugat şeful statului.

Comentarii Facebook