Duminica 22 Decembrie

Basescu a facut o "vizita" la Spitalul Militar din Bucuresti pentru analize


Traian Basescu a fost "internat" sambata, timp de doua ore, la Spitalul Militar din Bucuresti, unde i-au fost facute analize.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, Basescu a fost supus unui control oftalmologic si a facut o investigatie RMN.

In ziarul Gandul, directorul Spitalului Militar Central "dr. Carol Davila", conf. dr. Aurelian-Emil Ranetti, a declarat ca nu poate sa confirme, dar nici sa infirme informatia potrivit careia presedintele ar fi internat. "Tinand cont de noua pozitie pe care o ocup, eu nu pot oferi astfel de informatii, cel mai bine va adresati luni biroului de presa. Va rog frumos sa nu imi mai puneti astfel de intrebari", a mai afirmat medicul, pentru aceeasi sursa.

Basescu a mai fost internat in septembrie 2007 la Spitalul Militar Central din Bucuresti, cand i-a fost extirpat lobul drept tiroidian.

Purtatorul de cuvant al administratiei prezidentiale, Valeriu Turcan, a spus ca presedintele nu a fost internat in spital si a afirmat ca este vorba doar de "o intoxicare".

Comentarii Facebook