Vineri 22 Noiembrie

Băsescu îl face MINCINOS pe Ponta în SCANDALUL privind taxele locale

 

Președintele Traian Băsescu a reacționat dur, după ce Victor Ponta a acuzat administrația prezidențială că nu a promulgat la timp legea de abilitare a guvernului de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare.

 

Ponta a afirmat că fără această abilitare nu putea emite ordonanța de urgență care să permită primăriilor să decidă dacă majorează sau nu taxele locale cu 16%.

 

Administraţia Prezidenţială a trimis un comunicat de presă prin care clarifică acuzaţiile Guvernului:

 

(1) - Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe a fost primită de Administraţia Prezidenţială în data de 24 decembrie 2012. Preşedintele României, conform Articolului 77 din Constituţia României, are la dispoziţie 20 de zile pentru analiza şi promulgarea, respectiv, trimiterea spre reexaminare a unei legi (practic, în această perioadă, Departamentul Constituţional-Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale a avut la dispoziţie doar două zile pentru a realiza această analiză). Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a promulgat legea în data de 3 ianuarie 2013, zi în care l-a şi informat personal de acest lucru pe prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta. De altfel, Administraţia Prezidenţială a comunicat public, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2013, referitor la promulgarea legii.

 

(2) - Administraţia Prezidenţială atenţionează Guvernul României să se menţină în limita declaraţiilor decente şi să nu arunce vinovăţia pe terţe instituţii sau persoane pentru neadoptarea deciziei privind modificarea taxelor şi impozitelor locale.

 

(3) - De asemenea, Administraţia Prezidenţială menţionează că respectă cu maximă rigurozitate procedurile şi prevederile constituţionale şi că acestea nu vor fi încălcate ca urmare a unor presiuni publice create prin declaraţii sau comunicate de presă.

 

Ponta îi răspunde DUR lui Boc în SCANDALUL taxelor locale

Comentarii Facebook