Duminica 22 Decembrie

Băsescu își dorește Parlament unicameral: ”Nu exclud posibilitatea unui referendum”


Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, încadrul unei emisiuni televizate că nu excude posibiliatea unui referendum pentru înființarea unui parlament unicameral.

Decizia șefului statului vine în urma recentelor evenimente din scena politică românească, care îi au în prim plan pe guvernanții de la USL.

Nu cred că garantarea liniştii este atributul viitorului preşedinte, ci continuarea procesului de reformă a României care nu se poate face în linişte. Uitaţi-vă în Parlament! Ce ar spune domnul Ponta dacă, atunci când va planifica alegerile prezidenţiale, emit şi decretul de organizare a unui referendum pentru reconfirmarea ideii de parlament unicameral, pentru că procedura am parcurs-o. Asta ar însemna pentru dânsul linişte? Aş fi un preşedinte care îl deranjează. El nu ţine cont că înfrânge voinţa românilor exprimată clar de a avea parlament unicameral", a spus Băsescu, la B1.

Întrebat dacă are de gând să propună referendum, Băsescu a spus: "Nu exclud această posibilitate. Nu o exclud pentru că la ce s-a ajuns acum depăşeşte orice imaginaţie din punct de vedere al valorii parlamentului. Este clar că 588 de parlamentari reprezintă un număr mult prea mare. Iar, dacă partidele ar fi în situaţia de a avea un număr mai mic de locuri, probabil ar trebui să fie mult mai exigente cu cei pe care-i propun pe liste. Nu mă interesează pragul. Un astfel de referendum se poate face şi pe actuala lege, cu 50%, în primul tur al prezidenţialelor".

Președintele a precizat că își dorește să aibă și o discuție cu liderii partidelor aflate la guvernare, pentru a stabili obiectivele anului 2014, astfel însât să fie evitate disputele.

"Nu vă ascund că mi-aş dori mult, la început de an, o discuţie cu liderii partidelor de guvernământ, pentru a stabili împreună şi să fim cu toţii în cunoştinţă de cauză cu punctele de vedere ale celuilalt, în aşa fel încât să evităm pe cât posibil disputele care ne duc la pierdere de timp", a mai spus Băsescu.

Comentarii Facebook