Duminica 22 Decembrie

Băsescu, mesaj către autonomiștii maghiari: Transilvania a costat enorm poporul român. A fost plătită cu sânge, nu cu bani sau favoruri

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Oarba de Mureş, că Transilvania a costat enorm poporul român. 

 

Poate că unora care nu au citit istoria acestei ţări li se pare uşor să vorbească de Transilvania ca despre ceva ce poate fi schimbat sau întors în altă parte. Astăzi, aici, la Oarba de Mureş, ştim toţi că Transilvania a costat enorm poporul român şi poporul român nu a dat nici bani, nu a dat nici favoruri, ci a dat sânge pentru Transilvania. Este, cred, locul în care pe teritoriul României putem evalua cât de scumpă ne este Transilvania”, a afirmat Băsescu.

 

Președintele a vorbit la ceremonia de comemorare a soldaţilor români căzuţi la Oarba de Mureş în 1944 pentru eliberarea Ardealului de Nord.

 

Traian Băsescu a făcut referire la declaraţiile recente ale europarlamentarului Laszlo Tokes. "Atunci când auzi cetăţeni români spunând că ar vrea Transilvania sub un dictat nu poţi decât să te cutremuri, să te întrebi ce fel de oameni, ce fel de cetăţeni români sunt. Pe mine m-a marcat această solicitare a unui purtător de cetăţenie română. M-a marcat pentru că l-am considerat un simbol al Revoluţiei Române. Din păcate, oameni care gândesc în felul acesta, că Transilvania ar putea face obiect de discuţii, de negocieri, nu fac decât să ne dezamăgească orice ar fi făcut în trecutul lor. Nu încetez în ultima vreme să evoc această întâmplare pentru că pentru mine, ca şef de stat, a fost un şoc”, a spus Traian Băsescu.

 

Fiecare cruce este o bucăţică din sufletul nostru, reprezintă sufletul unui român căzut să îşi apere ţara, nu este nimic altceva decât proba că acest popor şi-a dobândit unitatea, şi-a apărat şi mai greu unitatea şi zile ca cea de astăzi de la Oarba de Mureş nu pot fi decât zile în care să ne amintim şi în acelaşi timp să gândim la fel de responsabil la viitor”, a mai arătat șeful statului.

 

El a fost întrebat dacă face referire la Laszlo Tokes și a replicat: ”La cine altcineva?”.

 

Șeful statului va merge și în Slovacia, pentru o altă ceremonie de cistire a soldaților români. ”Aici au murit 11.000 de militari. La sfârşitul lunii voi participa la o ceremonie în Slovacia unde, de asemenea, au murit 11.000 de militari români pentru eliberarea teritoriului Slovaciei de astăzi. Şi mi s-a părut că trebuie venit mai întâi la Oarba de Mureş şi pe urmă în Slovacia”, a afirmat Băsescu.

Comentarii Facebook