Vineri 22 Noiembrie

Băsescu se jură că nu el a cerut să vorbească cu Angela Merkel


Purtătorul de cuvânt al şefului statului a declarat că nu Băsescu a cerut să aibă o convorbire cu cancelarul german Angela Merkel.

 

Angela Merkel și Traian Băsescu au discutat la telefon

 

Declarațiile unor lideri ai USL care au afirmat că președintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat o convorbire cancelarului Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel. Referitor la declarațiile unor lideri ai USL făcute luni, 9 iulie a.c., care au afirmat că președintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat o convorbire cancelarului Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel, Administrația Prezidențială face următoarea precizare. Președintele României, domnul Traian Băsescu, nu a solicitat nicio convorbire pe subiectul situației actuale din România niciunui șef de stat sau de guvern”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

 

REFERENDUM ONLINE: Băsescu trebuie DEMIS? Cum VOTEZI?

Comentarii Facebook