Duminica 22 Decembrie

Blocul dintre case, ridicat ilegal pe strada Viilor 16, "strecurat" sub nasul arhitectilor din Comisia de Urbanism


Proiectul blocului construit ilegal intre case pe strada Viilor a fost "strecurat" pe masa arhitectilor din Comisia de Urbanism, iar la sesizarea presei si a locatarilor prezenti la sedinta a disparut ca prin minune.

Curtea de Apel a anulat in 2010 autorizatia de construire a blocului de pe strada Viilor 16, din cauza nerespectarii prevederilor legale de catre proiectant. Arhitectul Mircea Dinculescu a prezentat noi planse in speranta ca va obtine autorizatia.

Termenul de aducere in legalitate a blocului de pe strada Viilor 16 a expirat in 1 februarie 2012, o data cu intrarea in vigoare a OUG nr 7/2011, care prevedea in art. 56.1 "nu pot fi initiate si aprobate documentatii de urbanism care au ca scop intrarea in legalitate a unor constructii edificate fara autorizatie de construire sau care nu respecta prevederile autorizatiei de construire".

"Desi vecinii au semnalat Primariei existenta unui litigiu aflat pe rol cu obiect demolarea blocului din Viilor 16 si lipsa unui cadru legal pentru scoaterea din ilegalitate a blocului din str. Viilor 16, astazi, 28 martie 2012, in sedinta de CTATU de la ora 10.00, patru planse propuse de arhitectul Mircea Dinculescu, pentru reautorizarea blocului erau prezentate pe panourile din Sala de sticla. Desi documentatia nu era pe ordinea de zi, una din angajatele departamentului urbanism ne-a informat ca "daca dl primar accepta, plansele aferente blocului din str. Viilor 16 vor fi puse in discutie dupa parcurgerea ordinii de zi.
 
Dupa circa o ora de la inceperea sedintei si dupa ce presa a inceput sa faca cateva fotografii cu plansele expuse, angajatii primariei au indepartat plansele de la proiectul Viilor nr. 16 ca si cum n-ar fi existat", ne-a spus Tiberiu Ioanovici, un locatar de pe strada Viilor.

Primarul Radu Moisin a declarat ca nu cunoaste nimic despre punerea in discutie a reautorizarii blocului de pe Viilor nr. 16.

Locatarii ridica unele semne de intrebare: "In afara de beneficar si arh. Dinculescu, cine mai incearca sa reautorizeze blocul din Viilor 16 cu orice pret?

PUD-ul  14881/43/27.03.2007 intocmit de arh. Dinculescu si incalcat tot de arh. Dinculescu cand a intocmit documentatatia pentru autorizatia de construire, este inca o data nesocotit atat de arhitect, cat si de angajatii de la urbanism care raspund nonsalant: orice arhitect poate sa ceara PUD modificator. Adica, proiectati una, construiti alta ca la final incercam sa o dregem din condei prin analiza acordarii unui nou PUD modificator. Legalizarea ilegalitatii!

Cu mentiunea ca parcela pe care s-a construit nu si-a modificat granitele nici suprafata, cladirea nu a suferit nici o modificare de la finalizarea ei in 2010, am constatat urmatoarele: CUT-ul real al cladirii proiectate de arh. Dinculescu este de 1,2, or pe planse era trecut 0,88.

In PUD-ul intocmit de arh. Mircea Dinculescu in 2007 primul nivel era DEMISOL. Astazi, fara nici o modificare adusa constructiei, am gasit pe plansele ce poarta stampila arhitectului Mircea Dinculescu aceeasi cladire ca in 2007, dar regim S+P+2E, primul nivel devenind SUBSOL. Chiar nimeni nu verifica ce se scrie in documentatiile de urbanism depuse de arh. Mircea Dinculescu si beneficiarul sau Chiorean Bazil?", se mai intreaba Tiberiu Ioanovici.

POT-ul (n.red. Procentul de ocupare a terenului) impus in PUD (n.red. Plan Urbanistic de Detaliu) original era 24,46%, dar miercuri plansele semnate de arh. Dinculescu propuneau 31,49%.

"Retragerile fata de limitele laterale si posterioare impuse de PUD-ul in vigoare pe parcela Viilor 16 au fost incalcate, chiar si noile planse semnate arh. Dinculescu indicand o retragere de doar 5,00 m in loc de 6,40 m retragere fata limita posterioara.

Mai mult, in "cele 3 apartamente" pe care arh. Dinculescu incearca sa le reautorizeze pe hartie, se locuieste deja in 4 apartamente si exista deja montate 5 centrale termice", a mai spous clujeanul.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE

 

Primaria Cluj-Napoca nu poate sa refuze inregistrarea unor documentatii, dar acestea vor fi procesate in baza legii actuale. De asemenea, legea constructiilor a fost modificata si intrarea in legalitate nu poate fi facuta prin reautorizare, decat prin aducerea la zi a situatiei initiale a terenului.

Comentarii Facebook